Destinatie Europeană: Stockholm – Timișoara în 48 de ore


STOCKHOLM–TIMIȘOARA

Traficul între zonele rurale din România și micile orașe din Suedia este intens.

Minim cinci firme de transport cu autocarul s-au specializat în călătorii între România și Suedia.

La bord se înghesuie muncitori în construcții, femei de serviciu, cerșetori și prostituate. Șoferul are un set gros de plicuri pline cu bani.

La Citygross toate luminile sunt stinse. Personalul de la Statoil și Sibylla a plecat acasă. Doar luminile unui Audi roșu în așteptare sunt aprinse.

 Au trecut șapte ore de când autocarul de cursă lungă a ieșit din Stockholm și a continuat să șerpuiască încet spre sudul Suediei. La ora 03.48 acesta a trecut pe lângă joncțiunea de autostradă din zona orașului Ljungby. Aici nu coboară și nu urcă nimeni.

Dorin, în vârstă de 25 de ani, se apleacă spre Audi.

– Salut, spune acesta după ce ușile autocarului se deschid.

În mâna dreaptă are un plic. Cei trei șoferi, care se odihnesc și conduc cu schimbul, notează detaliile. Plicul va merge la Iuliana care se va afla în fața magazinului Selgros din Timișoara, la 30 de ore distanță de condus.

Autocarul se deplasează pe E4. Doar un copil de opt ani e treaz, iar șoferii refuză să nu mai pună muzica celor de la Abba.

Aici ne vom petrece următoarele 48 de ore. Vom fi pe pământ suedez, pe pământ românesc, iar între acestea nu vor fi în principiu opriri. Pasagerii pot avea asupra lor oricâte valize doresc și pot călători direct între orașele unde locuiesc.

La autocarele s-au atașat remorci și s-au dat plicuri la șoferi.

În parcursul celor două zile de călătorie Loredana, 8 ani, se menține trează în timp ce toată lumea doarme. A plecat spre Suedia pentru ca să viziteze pe ceilalți membrii din familie, care pe timp de vară muncesc în Göteborg. Fotograf: Johanna Karlsson

Ucraina, România și Moldova sunt țările europene ale căror muncitori migranți contribuie cel mai mult la PIB prin banii trimiși acasă. Banii se trimit fie puțin câte puțin, fie sunt economisiți și aduși ulterior pentru a fi investiți.

Toate orașele mari din UE cu o piață dinamică a muncii sunt ținute în viață prin munca prestată de români. Acest lucru se poate observa dacă ne uităm la cum se desfășoară transporturile de-a lungul drumurilor europene. Să luăm o noapte obișnuită de luni în Malmö. Autocarul firmei Brianna Tour pleacă de la vechea benzinărie Shell din Ramels väg din Rosengård la ora 20.30, urmat de autocarul Comati PSG din terminalul Svävar șase ore mai târziu și, a treia cursă, autocarul Eurolines cu plecarea din același loc imediat după răsărit.

Cu toate că nu costă mai mult de câteva sute de coroane suedeze să iei avionul, cursele de autocar sunt pline de muncitori români care se întorc acasă, de familii de romi care cerșesc în Suedia, de tinere prostituate și de membrii familiilor celor care locuiesc departe de casă.

La autocarele s-au atașat remorci și s-au dat plicuri la șoferi. Pentru trei la sută din sumă, poți trimite bani direct prin intermediul Brianna Tours, mult mai ieftin decât costul mediu al trimiterilor de bani, calculat de Banca Mondială la opt procente. Comisionul minim pentru care un șofer al Brianna Tour merge în cursă este de 150 SEK.

Suneta, 41, a făcut naveta la Stockholm timp de 4 ani împreună cu familia ei numeroasă. În fotografie, ea împreună cu Johanna Karlsson de la ziarul Expressen.
  • Suneta, 41, a făcut naveta la Stockholm timp de 4 ani împreună cu familia ei numeroasă. În fotografie, ea împreună cu Johanna Karlsson de la ziarul Expressen.
  • Comati PSG s-a specializat în călătorii dintre Romania și Scandinavia iar marea majoritate a destinațiilor companiei sunt în Suedia.
  • După Ungaria se termină zona Schengen. Doi ofiteri de poliție controlează pașapoartele toturor și documentele de călătorie, bagajul autobuzului și alte spații. Ne roagă să coborâm și să urcăm din nou.
  • La autobuze se cuplează remorci suplimentare, iar plicurile mici se dau la șoferi. Pentru trei la sută din sumă poți trimite bani direct.

M-am urcat în cursa firmei Comatis între Stockholm și București, firmă ce operează trei plecări pe săptămână. Un bilet dus costă 100 de euro. La plecare, toți pasagerii, cu excepția unuia, erau femei.

Unii călătoresc însoțiți de copii care sunt deja obișnuiți să călătorească cu autocarul, îmi spun că au văzut deja filmele de acțiune care rulează pe ecranul din fața autocarului de lângă șoferi. Ulterior, locurile sunt ocupate de bărbați și de familii care se urcă la opririle autocarului din sudul Suediei.

Bărbații sunt vorbăreți, în timp ce femeile îmi spun că nu doresc sub nicio formă să apară în ziar. Doar vecina mea de scaun, Cristina, specialistă în alungirea genelor, în vârstă de 29 de ani, are de gând să vorbească, și asta doar pentru a mă preveni că Aurel, 39 de ani, va încerca să mă contacteze.

Te va tracasa, îți va lua banii, țigările, mă avertizează ea când vede că îi susțin privirea lui Aurel.

Iar băncile nici nu intră în discuție.

Aurel este singurul pasager bărbat care se află în autocar pe tot parcursul drumului din Stockholm. Călătorește însoțit de o fată de 22 de ani care plânge. Toți cei din autocar îi dau voie acesteia să se întindă pe câteva scaune în timp ce ea stă pironită cu ochii în ecranul unui telefon Samsung. Aurel nu poate să-mi explice clar ce fel de relație au, îmi spune doar că sunt din același oraș, dar e clar că e implicat în viața ei.

- Iubitul i-a spus ”go back Romania”, îmi explică Aurel.

Era și el acolo și a combinat-o pe fată cu bărbatul român din Stockholm. Mulți din cartierul ei din Craiova credeau că relația lor va funcționa, dar ea e acum în autocar și plânge. Și cei din cartier vor fi dezamăgiți că nu a rezista relația lor.

Aurel locuiește în Tumba. În zilele de lucru se află pe linia Skarpnäck – T-centralen cu diverse instrumente. Nici nu se pune problema să stea pe altă linie, îi cunoaște pe ceilalți muzicanți și știe unde se află aceștia. Pentru el, linia verde e întotdeauna cea mai bună. Acum merge să-și viziteze unul dintre copiii rămași la Craiova. Imaginea copilului e fundal de ecran pe telefonul său mobil alături de fața zâmbitoare a soției sale.

Aurel își ține banii la el, dar a trimis deja o parte din ei.  Nu prin intermediul uneia din cele 6900 de sucursale Western Union, întrucât e de părere că e prea scump. Cel mai bine e să găsești pe cineva care să ți-i ducă. Mai degrabă un pasager decât șoferul celor de la Comatis. Aurel preferă să nu plătească, chiar dacă e vorba de o sumă de aproximativ o sută de coroane suedeze. Iar băncile nici nu intră în discuție.

– Nu, nu. Uită-te la ce se întâmplă în Grecia, îmi spune el sec și pare a fi un părinte grijuliu. Persoana trebuie să fie cineva binecunoscut în cercurile sale din Craiova astfel încât să nu poată fi înșelat.

Aici în autocar ei nu mai au rolurile de pe stradă. Aici are dreptate. Aici în autocar nimeni nu îmi cere ajutorul.

Cristina călătorește adesea cu autocarul Comatis și nu a văzut niciodată vreo suedeză aici și se oferă să aibă grijă de mine. Merge acasă la prietenul ei din Timișoara și se va reîntoarce la salonul de înfrumusețare suedez cât mai curând posibil.

Îmi dau seama că sistemul de alarmă al Cristinei îi spune că e ok să vorbesc cu muncitorii, dar nu și cu cei care fac banii în alte moduri. Îmi spune că poate nu știu care sunt cei care cerșesc, dar că ea știe. Aici în autocar ei nu mai au rolurile de pe stradă. Aici are dreptate. Aici în autocar nimeni nu îmi cere ajutorul.Dar atunci când Aurel își dă seama cu adevărat că sunt suedeză get-beget, ceva se schimbă în privirea lui și își dă seama că a uitat să ceară bani de țigări. Și cei patru șoferi care conduc prin rotație schimbă priviri. Începând cu a doua călătorie cu cei de la Comatis, știu cum mă cheamă, am parte de un preț special și mi se adresează ca unuia de-al casei.

Ei au semnat mai întâi un contract de formă de 26.000 SEK pe lună, ulterior Alex primind 9.000 de SEK în mână.

Dintr-un motiv oarecare, în timpul celor patru călătorii pe care le-am făcut cu firma Comatis, o mare parte din pasageri au urcat întotdeauna la Växjö. Un grup de prieteni spune că au lucrat la un depozit de produse. O femeie a lucrat ca femeie de serviciu împreună cu fiica ei adolescentă – spun că doar mama a făcut curat, dar nu o spune prea convingător.

Fetele care au în jur de douăzeci de ani nu prea vorbesc nici cu grupul de muncitori și nici cu cerșetorii. Remarc că nici măcar ele nu sunt cunoscute de către Cristina.

În Helsingborg apare un tip de 22 de ani care a luat feribotul din Danemarca unde a lucrat la o fermă de vizoni. Avea grijă de vizoni, le dădea de mâncare, se juca cu ei și punea fotografii cu ei pe Instagram.

Constantin, are 40 de ani, este șofer de autocamion, domiciliat în Arlöv. Plecările cu autobuzul spre Brașov le face ca să aducă acasă geamantane mari cu pachete de mâncare de la soția lui care este acolo. Fotograf: Johanna Karlsson

În Helsingborg, autocarul care vine din Stockholm face joncțiunea cu un autocar mai mic care a preluat călători pe traseul Uddevalla-Göteborg–Varberg–Halmstad. Printre cei care se urcă în Helsingborg se află și Alex care merge acasă după ce a lucrat timp de o lună la un antreprenor român în construcții din Skåne. Ei au semnat mai întâi un contract de formă de 26.000 SEK pe lună, ulterior Alex primind 9.000 de SEK în mână. Atunci când Bela, un tânăr de 26 de ani care vorbește la mai multe telefoane mobile și vorbește cursiv patru limbi de mare circulație internațională din sudul Europei, aude ce zice Alex de la locul său din spatele autocarului, începe să râdă și se bagă în discuție. El și prietenii săi au câștigat 3.000 de euro pe lună bani gheață – aproximativ 27.600 SEK – ca muncitori pe diverse șantiere din afara Stockholmului. Toți din grupul lui se vor întoarce după ce merg acasă să-și vadă familiile. Alex e revoltat. Oare ce oportunități din Stockholm a ratat pierzându-și vara prin Skåne?

De fiecare dată când se discută despre salarii, mai multe rânduri de scaune se trezesc la viață. Constantin, șofer pe camion în vârstă de 40 de ani, le vorbește părintește călătorilor mai tineri despre cum trebuie mai întâi să încerce mai multe persoane de contact înainte să-și dea seama unde pot câștiga cel mai mult. Arată cu degețelul spre un lănțișor. O potcoavă și numărul 13 prinse pe un lanț subțire de aur, un cadou făcut de soția sa pentru a avea noroc cu locurile de muncă din Scandinavia, îmi spune el.

Deși Constantin este înregistrat la Arlöv lângă Malmö, el nu se află niciodată acolo, ci lucrează mai peste tot unde firmele de transport din vestul Suediei și din Danemarca îi dau curse de făcut. Familia sa a fost tot timpul în România în timpul celor șase ani în care Constantin a lucrat în străinătate. El face călătoriile cu autocarul spre Brașov mai ales pentru a veni cu sacoșe mari pline cu mâncare făcută de soția sa.

In cele două zile o să stăm aici. Pe teritoriul suedez o să oprim peste tot. Peste tot o să oprim și pe teritoriul românesc, între acestea nici o oprire, în principiu. Pasagerii pot lua cu ei nelimitat cu bagaje. Fotograf: Lisa Mattisson

Călătoria prin Europa din Suedia spre România durează aproximativ două zile, în funcție de orașul în care dorești să ajungi. Zborurile low-cost te duc în schimb direct către mai multe orașe mari și costă jumătate din prețul biletului de autocar. În ceea ce o privește pe Suneta, 41 de ani, e vorba de frica de avion. Încă de mică a călătorit cu mașina și autocarul de colo-colo în fiecare lună. Autocarul e un lucru obișnuit, avionul nu e. În ultimii patru ani a călătorit spre și dinspre Stockholm împreună cu familia sa numeroasă. Ei cerșesc acolo împreună și sunt mulțumiți de rezultat. Suneta e din
Alba-Iulia, Transilvania, dar tot încearcă să se înregistreze că locuiește la o adresă din Odenplan unde un prieten are un apartament și este iritată că Skatteverket (Autoritatea Fiscală din Suedia) îi răspunde cu multă răbdare că nu poate fi imigrantă fără a avea autorizație de ședere în țară.

Când Suneta află că sunt suedeză – întreabă de trei ori ca și cum așa ceva nu s-a mai întâmplat în autocar – vine direct și îmi aduce un plic de la Skatteverket despre care vrea să-mi dau cu părerea. Râde când aude că sunt impresionată de adresa din centrul orașului.

– Da, da, e vorba de Odenplan. Dar împart chiria cu zece persoane, spune ea râzând.

"Stop corupției la frontieră"

Comati PSG se axează cu strictețe pe Scandinavia și are mai multe stații de autocar în Nyköping, Jönköping, Varberg, Landskrona, Halmstad, în mai multe locuri. După care: nicio oprire, nicio pauză de masă, nicio pauză de odihnă, nicio șansă de pauze lungi de mers la toaletă.

– Only for small things, mă avertizează cu grijă șoferii arătându-mi toaleta de la bord.

Benzinăriile sunt tot mai ieftine pe măsură ce mergem spre sud. Aceleași produse, prețuri noi. La benzinăriile din nord, Aurel o caută pe tipa aia suedeză să vadă dacă nu poate cumva să cumpere un pachet de țigări. După ce am trecut de Praga nu-i mai pasă de asta și cumpără el însuși. Nemții și cehii se încăpățânează să ceară 50 de cenți și 10 coroane cehești pentru accesul la toaletă, dar pasagerii Comatis sar iritați peste bariere și nu țin cont de asta.

După Ungaria se termină zona Schengen. Doi polițiști ne verifică pașapoartele și documentele de călătorie, bagajele din autocar, ne roagă să coborâm și să urcăm la loc. "Stop corupției la frontieră", stă scris pe o pancartă mare atât pe partea maghiară, cât și pe cea română – urmat de numărul de telefon al liniei de telefon anticorupție. O campanie de amploare împotriva mitei se află în desfășurare la granița româno-maghiară, un vechi obicei.

Când intrăm în frumoasa Timișoara încerc să număr care sunt mai multe, steagurile românești sau steagurile UE. Dar nu, cele mai numeroase sunt afișele ”Stop corupției!”. Fiecare magazin, restaurant trebuie să aibă afișul oficial care ne spune ce e un bon fiscal și unde trebuie să sunați dacă nu l-ați primit.

"Nu au încercat cântăreții cerșetori să-ți fure banii și țigările?"

În Timișoara, Iuliana așteaptă în parcarea din fața magazinului Selgros, exact cum stabiliseră. Primește banii din Ljungby. Două bancnote de cinci sute de coroane suedeze, jumătate din salariul mediu din România. Casa de schimb din magazin afișează toate valutele scandinave. Sunt cele care merg foarte bine după euro, dolar și forintul maghiar. Compania de transport se împarte pentru a putea acoperi toate localitățile mărunte din România. Un autocar va merge spre nord către Iași, oraș situat la granița cu Moldova, un alt autocar merge spre sud și București. Cei ce merg mai departe sunt primii care doresc să schimbe bani. Casele de schimb care au cursuri valutare bune sunt tot mai rare după ce treci de Timișoara. Toate persoanele de la coadă țin în mână destul de puține bancnote. Trei, patru sute de coroane. Destul de mulți muncitori care se întorc acasă sunt plătiți în euro cu toate că au lucrat pe teritoriul Suediei.

Cristina, de la salonul de înfrumusețare, e așteptată de soțul ei care se întoarce imediat spre mine:

– Ești suedeză? A fost ok în autocar? Nu au încercat cântăreții cerșetori să-ți fure banii și țigările?

El dădu din cap amenințător către Aurel care plecă adus de spate.

– Suedezilor nu le pasă, îl întrerupe Cristina.