România romilor: o călătorie printre înstrăinați


Romi bogaţi care-și mărită fetele de doisprezece ani, oameni cu educaţie aleasă care muncesc la bănci, săraci care sunt discriminaţi și un lider de clan născut în închisoare.

Magda Gad, ziarist la Expressen, a făcut o excursie prin România și a ajuns din ghetourile romilor până în localităţi cu palate ale altor romi.

Este o călătorie prin înstrăinare. Cea care șterge visul de a munci în cadrul societăţii majoritare. Cea care creează societăţi paralele, cu norme și legi proprii. Cea care nu dorește niciodată să aibă vizitatori. 

În Buzescu domnește „omerta”. Tăcerea.

Un cod secret al mafiei.

Porţile argintii din fier forjat sunt trase din nou. Porţile grele cu mâner în formă de leu se închid. Pașii dispar pe dalele de marmură.

Apoi, nu se mai aude nimic.

Rămân casele ca niște palate și mașinile. Modele sport joase. SUV-uri cu geamuri fumurii.

Sunt aici fără permisiune. Pare pustiu.

Dar nu este.

L-am întâlnit în livada sa. Pe lider.

Istoric al romilor

Romii au fost robi în România până în 1865.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial au murit circa jumătate de milion de romi în urma Holocaustului. Au fost gazaţi sau trimiși în lagărele de muncă germane.
Între 1914 și 1953, romilor li s-a interzis să călătorească în Suedia.
Abia după 1959, romii au putut să-și dea copiii la școală în Suedia.
În ultimii ani, Franţa, Italia, Germania și Danemarca au expulzat romii în masă.

Și-a dat consimţământul fără a da mâna cu mine și fără a se uita măcar o dată în ochii mei:

- Te pot duce pe stradă și-ţi pot da informaţii, te costă numai 500 de coroane.

- Niciodată, e un loc public și nu plătesc pentru interviuri, am spus și am ieșit.

Faţa sa cu o expresie autoritară a început să fiarbă. S-au auzit pași furioși în spatele meu și am intrat repede în mașină. A strigat:

- Nu ai voie să te duci acolo! Nimeni n-o să vorbească cu tine!

Liderul a greşit.

Un bărbat îndesat, într-o geacă neagră de piele, care stă pe o bancă în faţa palatului său roz - în formă de tort, cu coloane, turnuleţe și terase - mă abordează:

- Câţi ani ai?

- 39, răspund și mă apropii.

- Ești căsătorită?

– Nu.

Bărbatul cu pălăria sa cu boruri largi se apleacă mai aproape și își dezvelește două rânduri de dinţi din aur:

- Da’ cum ai putut să trăiești toată viaţa fără bărbat?

- N-am spus eu asta, sar eu surprinsă.

- Dar dacă nu ești măritată, trebuie să fii virgină. Ești virgină?

Îmi încrucișez mâinile ca măsură de protecţie:

- E lipsă de respect să pui o asemenea întrebare.

- Suntem ţigani, așa vorbim noi, mă pune el la punct și se lasă pe spate.

O vreme niciunul dintre noi nu mai spune nimic. Își sucește mâinile. Degetele îi sunt grele din cauza inelelor de aur, în jurul încheieturii mâinii atârnă un ceas Rolex cu diamante, în jurul gulerului cămășii are un colier gros cât un lanţ de bicicletă, cu un medalion ce i se lăfăie pe piept.

Se uită la mine din spatele pleoapelor ridate:

- Dacă nu ești virgină, atunci poţi să-ţi oferi păsărica multor bărbaţi, ca să se bucure de tine înainte să fii expirată. Aici, ne mărităm fetele la doișpe ani.

- De ce?

- Pentru că le place. Atunci vor să înceapă să facă sex. Aveam 20 de ani când m-am însurat cu nevastă-mea, care avea doișpe.

Mă uit curioasă la el și schimb subiectul:

- Care e secretul succesului tău?

- Nu vreau să vorbesc despre asta.

- Nu ești mândru de faptul că ai succes?

- Nu, nu sunt mândru.

Se mută ceva mai departe. Deschid gura să-l întreb din nou. Atunci pleacă. Dispare în spatele Porsche Cayenne-ului său, deschide poarta și spune:

- Pleacă de aici.

Romii din România

Sunt între 1,2 și 1,4 milioane de romi în România.
Dacă punem la socoteală și copiii care au un părinte rom și unul român, sunt circa 2 milioane de romi în România.
Dacă-i socotim pe toţi romii care au avut copii cu un etnic român cândva, ajungem la concluzia că 80 la sută dintre toţi românii au origini rome.
Dacă nu ai o adresă, rămâi fără acte în propria ţară, deoarece trebuie să ai un contract de locuinţă pentru a solicita o carte de identitate. Problema îi privește atât pe romi, cât și pe etnicii români, dar romii au cea mai mare reprezentativitate printre cei fără acte.
Jumătate dintre romii care locuiesc în România, adică 600 000-700 000, trăiesc în sărăcie absolută.
40 la sută dintre toţi românii, adică 8 milioane dintre cei circa 20 de milioane de locuitori ai ţării, riscă să trăiască în sărăcie sau să fie marginalizaţi de societate.
Sursa: Centrul de politici pentru romi și Caritas

"Sunt fie hoţi, fie pești"

Buzescu este o comunitate de romi aflată la o oră de mers de la București, spre vest. Singurul etnic român care se vede aici este poștașul.

Mă întorc cu doi bărbaţi romi, un funcţionar bancar și un meșteșugar, și mă gândesc că asta va deschide uși.

Nu se întâmplă așa.

De data asta, este o nuntă pe stradă. Familiile încearcă să ne alunge. Când asta nu merge, vine chiar liderul, reprezentantul zonal al romilor, fluturând pumnii și ameninţând că sună la poliţie.

- Nu mai putem sta aici, subliniază funcţionarul bancar și vrea să mă ia în mașină.

Când ultimele coloane din Buzescu se văd în oglinda retrovizoare, îmi explică faptul că există două tipuri de meserii în localitatea plină de „palate”:

- Sunt fie hoţi, fie pești. Peștii le spun fetelor: „Trăiești cu mine, ești nevasta mea, locuiești și mănânci aici, dar pe stradă ești o curvă și facem bani amândoi”.

Oricare ar fi motivul pentru care-și iau o soţie, regula este ca fiicele să se mărite cât sunt tinere și virgine și contra unei sume de bani.

- Este greu de schimbat tradiţia asta, atâta timp cât ei rămân în interiorul comunităţii. Ca acolo - acolo au locuit numai romi, niciun român. După ei, o fată de 15 ani trebuie să aibă copii și să fie mamă, continuă funcţionarul bancar rom.

- Cât plătesc pentru o soţie?

- Plătesc cât își permit. De la 500 la 20 000 de euro.

Fac o socoteală în minte: până la 190 000 de coroane.

Meșteșugarul și funcţionarul bancar discută despre sume și râd, pe bancheta din faţă:

- Depinde de două lucruri: cât de potentă este familia și cât de frumoasă e fata!

- Nu vor să se integreze? întrerup eu.

- Fetele care locuiesc acolo nu se căsătoresc cu români. Tinerii romi se pot căsători, uneori, cu românce, dar nu le duc acolo.

- Deci nu sunt interesaţi să trăiască într-o comunitate mixtă?

- Nu, nu cei care trăiesc în regiunea asta.

Buzescu este o comunitate romă la vest de Bucuresti.
  • Buzescu este o comunitate romă la vest de Bucuresti.
  • Locuitorii comunității Buzescu dau de înțeles echipei de la ziarul Expressen că vizita noastră nu este binevenită.
  • Romii bogați din Buzescu au construit, de-a lungul străzii principale, vile ca niște palate. În timpul vizitei noastre în comunitate se petrecea o nuntă.
  • În Buzescu domină "omerta". Tăcere.

Întoarcem ușor înspre comunitatea vecină, Alexandria. Este la numai câteva străzi depărtare și este tot o comunitate de romi. Prin geamurile mașinii văd cai care trag căruţe, case simple din lemn cu gard din tablă ondulată. Contrastul mă intrigă.

- Îi ajută romii bogaţi pe cei săraci?

- Nu le dau niciun ban, spune funcţionarul bancar.

- Nici nu se uită măcar la săraci, spune meșteșugarul.

În Alexandria nu se închid ușile. Un bătrân cu vârsta încrustată pe mâini are un atelier de fierărie în curte. Face alambicuri ilegale. În timpul recoltei, când oamenii fac băuturi spirtoase, acesta poate vinde de aproximativ 2 000 de coroane pe lună. În afara sezonului, vinde de aproximativ 1 000. Soţia coace prăjituri și vinde.

Bărbatul povestește cu mândrie că unul dintre copii este căsătorit cu o româncă.

Alţi meșteșugari din regiune fac bijuterii din argint, burlane și potcoave. Dar cei mai mulţi au uneltele împachetate. Le scot și ne arată, puţin plictisiţi, cum se face. Sunt produse cu care nu se poate concura într-o societate în care se găsesc magazine cu bunuri la preţ redus.

Un argintar lovește un căţel care stă lângă echipamentul lui.

Altul se ridică de la o masă lungă pe care sunt sticle de bere și merge împleticit către un teren, cu geanta sa de unelte.

Miroase a băutură, a iarbă și a disperare.

Soarele este în mijlocul bolţii.

Ceasul tocmai a bătut miezul zilei.

Mirosul disperării se poate valorifica.

Vilele din Buzescu sunt înconjurate de garduri și porți grele. Fotograf: Magda Gad

BBC a descoperit faptul că găștile de romi au ademenit familiile sărace de romi în Spania și Italia, unde le-au forţat copiii să cerșească și să fure - și au făcut averi. Fiecare copil putea aduce 112 000 de coroane lunar. Înmulţit cu 50 de copii pe care i-au făcut sclavi, se ajunge la o sumă astronomică: 5,6 milioane de coroane pe lună.

Peste 67 de milioane pe an.

Magistraţii care se ocupă de cazurile de exploatare a copiilor au ajuns la Buzescu și Craiova, oraș care se află la aproximativ trei ore de mers de la București spre vest . La o oră de mers mai departe se află Strehaia - încă o localitate cu palate ale romilor.

În partea bogată a Craiovei se află mașini de lux, cu plăcuţe de înmatriculare din toată Uniunea Europeană. Aparţin romilor de origine română care muncesc în străinătate, dar vin acasă în vacanţă. Pe trotuare, femeile au întins mese, la care stau și socializează.

Mă dau drept turistă rătăcită și pot intra într-o vilă. Pe domeniu sunt două mașini sport. În casă sunt scări late din marmură care se întind în câteva apartamente, tapete din aur, piese de mobilier din lemn masiv și un tavan înalt, care se apropie de cer.

- Cum de v-aţi permis o casă atât de frumoasă? întreb proprietarul îmbrăcat într-un tricou polo.

Gesturile sale elegante îngheaţă brusc.

Repet întrebarea.

Într-un final, răspunde:

- Am o măcelărie în Dublin.

După ce dictatorul a fost executat în 1989

La cinci minute de mers mai departe, Maria Dumitru respiră printr-un tub de oxigen. Trăiește din ajutorul social de 330 de coroane pe lună.

- E foarte grea viaţa, n-am mai mâncat de ieri, gâfâie ea exagerat, cu părul grizonat și o bluză înflorată care stă lălâie peste sânii și burta sa enorme.

Tubul de oxigen stă în șopronul în care locuiește. A tras furtunul prin fereastră ca să poată sta întinsă la răcoare.

Este atât de lung încât poate să ajungă la el. Până la peretele exterior, cârpit de ea însăși.

Un nepoţel gol plânge într-un cărucior, în faţa ei. Abia dacă-i poate da ceva de mâncare dintr-o sticlă.

- În comunism era mult mai bine, atunci aveam o casă în oraș. Eram plătită să am grijă de copii, 1 100 de coroane pe lună, erau mulţi bani atunci, pufnește ea.

Ceaușescu a interzis avorturile și le-a îndemnat pe femei să facă mulţi copii - ei trebuiau să devină forţa de lucru a viitorului, în fabrici. După ce dictatorul a fost executat în 1989, s-au închis fabricile. Cei ce lucrau în ele au ajuns șomeri.

Locul de muncă al Mariei Dumitru ca „mama mare” nu a mai fost considerat o meserie.
S-a îmbolnăvit de plămâni și, de aceea, n-a mai putut să primească pensie de boală, care, în România, are ca bază veniturile anterioare.

Tot ce a primit a fost un ajutor social minim.

I s-a luat casa care fusese a ei. Se afla pe un teren care fusese confiscat de statul comunist și împărţit celor fără pământ. Când Ceaușescu a căzut, foștii proprietari au revendicat terenul. Maria Dumitru și mulţi alţii au fost alungaţi în acest ghetou. Un drum din pietriș, cu barăci.

Maria Dumitru, 65, trăiește din ajutor social – 330 coroane pe lună.
  • Maria Dumitru, 65, trăiește din ajutor social – 330 coroane pe lună.
  • O mașină de spălat plasată la mijloc, pe jos, cu țeava de scurgere pusă într-un recipient de apă.
  • Maria Dumitru este bolnavă de plămâni, cu ea este unul dintre cei doi nepoți ai ei. Locuiesc în cartierul sărac al Craiovei.
  • "Comunismul era mult mai bun, atunci aveam o casă în oraș", spune Maria Dumitru.

Fiul său adult, Ionel, iese adormit, împleticindu-se, din șopron. Nu a devenit forţa de lucru a viitorului. Niciunul dintre cei zece copii ai ei nu a devenit așa ceva.

Ionel are un vis imprimat cu cerneală pe pieptul plat. Un palmier. Un soare. O femeie.

Înaintea lui stă ceea ce se numește realitatea. Un petec de pământ. Un câmp plin de gunoaie. O mașină de spălat așezată chiar pe pământ, cu furtunul înfipt într-un rezervor de apă.

Maria a primit apă de la un vecin. Ia nepoţelul al cărui nume l-a uitat. Ultima speranţă pe care o mai are este intervenţia a ceva cu o putere mai mare. Pe jumătate sufocată, se îndreaptă către tubul de oxigen și șuieră:

- Cred că Dumnezeu îi va ajuta pe săraci, în cele din urmă.

Nicolae Artur „Berliant” Miclescu este capul de familie al unui clan despre care el spune că constă din hoți și bulibași romi din Craiova. Un văr și un cumnat au fost, amândoi, președinţi ai romilor. Tatăl lui a fost ceva ce în românește se numește „stăbor”, care, ne explică el, este un „judecător al ţiganilor”. Deţine câteva companii, una care închiriază locuinţe, o piaţă unde romii vând haine vechi, o agenţie matrimonială și o alta, pe care o numește „sfatul ţigănesc”. Este, de asemenea, plătit să judece în așa-numitul „stabor - tribunalul ţigănesc”.

Berliant se plimbă în pantofii săi din piele de lac de culoare alb-negru, în cămașă albă și cu fular negru, la parterul vilei sale fenomenale - un hol cu masă de biliard, mese lungi de conferinţă și pereţi acoperiţi de fotografii de familie.

Afară, în curte, este fript un miel. Fiica, Perla, este înaltă și frumoasă, îmbrăcată în alb. Berliant a luat-o de la școală când avea 14 ani pentru a nu se îndrăgosti de vreun puști. Pe unul din băieţi îl cheamă Diamant.

Când Berliant era mic, părinţii și bunicii lui supravieţuiau cerșind și furând. Berliant s-a născut în închisoare, a trăit primul lui an la casa de copii și, apoi, la bunica sa din partea mamei, care era ghicitoare. Își amintește cum umbla desculţ iarna. Când aducea budincă de griș de la centrul de copii, unde era înscris un frate, nu se putea abţine să nu mănânce puţin. Puţin câte puţin din budincă, pe drum. Când ajungea acasă, spunea că a căzut și a vărsat-o.

Atunci, mânca bătaie.

Nicolae Artur Miclescu așa-numitul ”Brilliant” locuiește într-un alt cartier al Craiovei. El este capul familiei care face parte dintr-un clan de hoți și bulibași romi din Craiova. Fotograf: Christoffer Hjalmarsson

Îl privesc pe bărbatul care a făcut o călătorie lungă și se poartă ca un personaj dintr-un film.

- De ce ocupă romii un loc de frunte printre săracii din România? îl rog eu să povestească.

Berliant își agaţă ochelarii de gulerul tricoului și mă conduce prin curtea interioară către biroul său. Este vopsit într-un galben vesel și decorat cu flori, o hartă a lumii, statuete. Se așează confortabil și ia cuvântul:

"În România este o mare problemă cu discriminarea romilor"

- Ţiganii au mai mulţi copii decât românii și, după epoca lui Ceaușescu, nu toţi ţiganii
și-au trimis copiii la școală, deoarece nu și-au permis să cumpere ghiozdane, uniforme școlare, pachet pentru prânz și altele asemenea pentru toţi copiii. Mulţi dintre ei sunt, de aceea, analfabeţi și nu pot găsi de lucru. De aceea, mulţi dintre ei au ajuns cerșetori, fură sau muncesc la negru.

Perla intră și ne servește cu băutură de pe o tavă. Berliant continuă:

- În România este o mare problemă cu discriminarea romilor. Chiar dacă ești calificat pentru o meserie, nu ești angajat pe locurile de muncă acolo unde românii sunt majoritari. Numai câţiva romi au primit de lucru acolo și a trebuit să dovedească faptul că sunt supracalificaţi.

Berliant vorbește neîntrerupt și ţine palmele desfăcute, îndreptate în sus:

- Adevărul este că, în anumite privinţe, chiar noi facem lucruri care nu ne pun într-o lumină bună. Se referă la lucruri precum furatul, care crede că este acceptabil pentru a-ţi câștiga existenţa, dar nu ar trebui exagerat deoarece, apoi, poţi fi arestat și familia se poate destrăma - ceea ce crede că este un lucru de care alţii ar profita.

- Mi-ar răpi fetele, fetele s-ar mărita cu oricine, iar acum, în familia mea, eu sunt cel care își mărită fetele. Noi avem o mândrie, nu acceptăm ca femeia să vorbească cu alt bărbat, femeia trebuie să-și respecte bărbatul, fata care se mărită trebuie să fie pură și virgină și să ţină la familie, să se comporte corect cu familia sa.

Mă uimește și mai mult să aud asta. Când am ocazia, întreb:

- Ce este un clan?

- Poate însemna două lucruri. Poate fi o familie și atunci mărimea clanului se stabilește în funcţie de numărul de rude. Sau poate fi un grup care s-a format și comite infracţiuni. Cum ar fi împrumutul de bani cu camătă, iar dacă banii nu sunt returnaţi, aceștia comit rele, te terorizează.

Brilliant cu fiica sa Perla. A scos-o de la școală la vârsta de 14 ani pentru ca ea să nu se îndrăgostească de vreun baiat.
  • Brilliant cu fiica sa Perla. A scos-o de la școală la vârsta de 14 ani pentru ca ea să nu se îndrăgostească de vreun baiat.
  • Pantofii de lac ai lui Brilliant.
  • Brilliant s-a născut în închisoare, dar acum locuiește într-o vilă grandioasă, în Craiova.
  • Pereții din interiorul casei lui Brilliant sunt acoperiți cu fotografii de familie.

În Suedia se raportează că prostituţia este răspândită printre migranţii români. În Malmö, procentul persoanelor care vând sex în stradă a crescut, majoritatea venind din Europa de Est și sunt suspiciuni de trafic de persoane.

La întrebarea dacă sunt clanuri care își bazează activitatea pe prostituţie, Berliant răspunde:

- Da, există, în majoritatea orașelor, astfel de persoane care au trimis oameni în alte ţări și primesc banii trimiși acasă. Fie sunt trimiși oamenii lor pentru a supraveghea fetele, fie au încredere că înseși acestea vor trimite banii acasă.

- Practică și cerșetoria organizată?

- O mică parte. Mulţi cerșesc de nevoie, au copii și nu vor să fure. Dar sunt și cei care se organizează, care îi exploatează pe ceilalţi la cerșit, pentru a câștiga ei înșiși bani. Aceștia au nevoie de mai mulţi oameni care să plece și să cerșească pentru ei în alte ţări. În cazul lor trebuie să luăm măsuri, deoarece ne pătează reputaţia ca grup etnic.

- Furturile sunt organizate?

Berliant bea din Red Bull-ul său și spune:

- Sunt oameni care merg în stradă și cerșesc, iar dacă nu primesc destui bani, încep să fure. Și așa, ajung la închisoare. Iar în închisoare discută cu alţii despre cum se fură. Și când sunt eliberaţi, sunt unii care, de asemenea, se organizează și fură împreună. Dar eu sper că oamenii înţeleg că nu toţi ţiganii fură. Sunt și unii care sunt forţaţi ca, în afara situaţiei lor, să cerșească sau să fure, și, dacă o fac pentru a-și susţine familiile, suntem de acord cu asta.

- Cum pot să-i ajute suedezii pe cei care cerșesc în stradă?

- Nu știu dacă ţiganii primesc locuinţe în Suedia dar, cumva, cheia către integrare constă în a-i face pe copii să meargă la școală. Acordaţi ajutoare sociale părinţilor care-și trimit copiii la școală. Și dacă tot nu fac asta, să nu mai primească ajutor și să fie trimiși înapoi, în România. Dacă, în ciuda faptului că primesc ajutor, tot mai cerșesc, atunci nu vor să evolueze.

În timp ce stăm și discutăm, înainte ca eu să plec, Berliant se gândește la ceva, se îndreaptă spre mine și propune:

- Poate e mai bine să vin eu în Suedia și să vorbesc cu cerșetorii?

De aceea vin romii în Suedia

Mulţi romi sunt marginalizaţi de societate în România, în parte din cauza discriminării, în parte prin autoexcludere, deoarece nu vor sau nu îndrăznesc să creadă că pot fi parte a societăţii majoritare.
Criza financiară a afectat România în 2008, cu rezultatul că mulţi și-au pierdut locurile de muncă. Romii au suferit cel mai mult deoarece au un nivel mai scăzut al educaţiei și sunt mai slab dotaţi pentru a concura într-o economie de piaţă liberală.
Mulţi romi și etnici români au plecat să caute de lucru în străinătate. 3,7 milioane de români muncesc astăzi în străinătate.
Romii au ales, în mare măsură, Italia și Spania, unde pot înţelege limba.
Criza a afectat sudul Europei în 2010, ceea ce a făcut ca aceste ţări să nu mai fie atractive pentru cerșit sau pentru căutarea unui loc de muncă.
Romii au luat calea Europei nordice. Suedia este una dintre puţinele ţări care nu a interzis cerşetoria și în care justiţia este foarte tolerantă în această privinţă.
Zvonurile că Suedia este o ţară bună pentru cerșit s-au răspândit și, de aceea, mulţi merg acolo.

Unul dintre aceia care nu dau doi bani pe cerșetori este șoferul de taxi care mă conduce prin centrul Bucureștiului și își face cruce de câte ori trecem pe lângă o biserică.

Peste 80% dintre români sunt ortodocși. Ceea ce va fi una din cele mai mari catedrale din lume se construiește în spatele Palatului Parlamentului, operă a lui Ceaușescu, a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon, și una dintre cele mai scumpe construcţii care s-au făcut vreodată.

Când un club de noapte a luat foc în București, la sfârșitul lui octombrie, și spitalele nu au mai făcut faţă numărului de aproape 200 de răniţi care aveau nevoie de îngrijire de urgenţă, mii de români, care spun că politicienii sunt corupţi și dau mai mulţi bani pentru biserici decât pentru spitale, au protestat. Aceleași critici sunt aduse, de obicei, și faptului că nu se alocă mai deloc bani pentru cei defavorizaţi și minorităţi.

Catastrofa incendiului a luat viaţa a 57 de oameni și a sfârșit prin a conduce la demisia Prim-ministrului acuzat de corupţie și a guvernului său.

Șoferul de taxi fumează și își mai face cruce o dată. Crede că vor fi daţi în continuare bani bisericilor și că abia dacă există o clasă de mijloc care se chinuie. Fericirea lui este să cânte într-un cor ortodox.

"Ne fac de rușine. Când merg în străinătate și spun că sunt român"

Îmi aruncă priviri scurte prin norul de fum de ţigară:

- Ce faci în București?

- Sunt jurnalist, sunt aici să scriu despre romi. Unii dintre ei vin în Suedia și cerșesc.

O tăcere confuză se așterne peste scaunul șoferului. Apoi, acesta izbucnește:

- Aha, vrei să zici ţigani? Nu-mi plac deloc. Știi că nu sunt români? Sunt un fel de popor venit din India, sunt răspândiţi în toată Europa, în Bulgaria, Italia, Spania, Serbia ... trăiesc practic peste tot. Sunt leneși, împuţiţi și mint. Nu-și spală copiii. Flutură un pumn înspre parbriz. Îi prind ochii în oglinda din mijloc.

- Nu-ţi pare rău de cei care stau pe străzi și cerșesc?

Se uită într-o parte. Nu primesc niciun răspuns.

După câteva blocuri, explică:

- Și, cum spuneam, nu sunt nici români. Ne fac de rușine. Când merg în străinătate și spun că sunt român, se uită lumea lung la mine.

Ghetourile sunt răspândite în tot Bucureștiul. Unele sunt locuite de mai multe etnii. Unul dintre acestea se află lângă un club de tenis exclusivist.

Sunt numite „buzunare” - zone cu sărăcie lucie din care nu mai poţi să te ridici, odată ajuns acolo.

În infamul cartier din sud, Ferentari, se află o tabără de romi ilegală, într-o zonă industrială dezafectată. Barăci din lemn și rulote sunt înghesuite pe o suprafaţă dreptunghiulară, între blocurile înalte și cenușii și ţevile de căldură, un amestec dizgraţios. Bărbaţii stau pe o parte a taberei. Pe cealaltă parte, femeile au grijă de copii.

În comparaţie cu oamenii străzii, care se târăsc și dorm pe sub ţevi, cei care locuiesc în tabără o duc bine.

La început, nu vor să mă lase să intru pe poartă. Tabăra a fost dărâmată de trei ori și le este teamă că se va întâmpla din nou.

Dar municipalitatea chiar i-a ajutat cu câte ceva. A tras apă aici, pe care locuitorii o primesc gratuit, și electricitate, pentru care trebuie să plătească. Copiii merg la școală fără taxe, nu foarte departe de aici.

„Mama mare” Ana Cozac nu crede că asta ajută la ceva. Se lăfăie în toată mărimea sa pe una dintre canapelele dimprejurul taberei și se plânge cu toată puterea celor 64 de ani de nemulţumiri:

-  România e o ţară nasoală. Nu merge să faci nimic aici!

Râde ca și cum ar fi spus un banc obscen.

- O sută de ani de acum înainte tot la fel va fi. Politicienii fură și cumpără căsoaie și mașini tari pentru ei înșiși. Iar noi mâncăm numai cartofi. Și n-avem nici locuri de muncă!

Câteva minute mai târziu, unul dintre fiii ei se întoarce acasă - de la slujba lui în construcţii. Ana Cozac nu crede că asta e o slujbă despre care merită să vorbești.

- Abia dacă primește o sută de coroane pe zi! chicotește ea.

E ceva mai mult decât salariul minim legal din România. După criza economică din 2008, și-au pierdut mulţi locul de muncă, iar salariile celor care au rămas s-au diminuat. Atât romii, cât și etnicii români au avut de suferit și au ales să plece din ţară cu milioanele - cei care cerșesc sunt o mică minoritate din toţi migranţii români. Ana visează la perioada comunistă dinainte:

- Atunci, toată lumea avea locuri de muncă și o locuinţă. Eu aveam un apartament!

- Unde era apartamentul?

- Acolo! exclamă și arată hotărâtă cu degetul spre unul din blocurile înalte care se ridică deasupra taberei.

- Și ce s-a întâmplat cu el?

- Fiică-mea locuiește acolo, acum. Noi nu mai avem loc acolo.

- Care voi?

- Noi! arată Ana către cei aproape o sută de oameni din tabără.

- Sunteţi rude?

Faţa Anei se luminează toată de bucurie:

- Toţi sunt ai mei - 13 copii, 46 de nepoţi și 18 strănepoţi!

Copiii Dorei au fost găsiţi într-o groapă de gunoi

Dacă mergi pe lângă blocurile dezolante înspre vest, cale de un kilometru, și intri pe o stradă lăturalnică și liniștită, ajungi la rezidenţa fraţilor Cămătaru, capi ai mafiei romilor. Zidurile sunt atât de înalte încât nu se vede nici acoperișul. Afară stă un paznic.

Mafia Cămătaru este cea care conduce, în fond, traficul de droguri din zonă. De asemenea, face bani și din cămătărie.

La încă doi kilometri spre vest se află un ghetou unde o femeie, pe care o numim Dora, este pe cale să ajungă la sapă de lemn. Rudele ei fac bani din cumpărarea și vânzarea hainelor vechi.

Uneori, banii nu le ajung.

Copiii Dorei au fost găsiţi într-o groapă de gunoi. De unde strângeau deșeuri metalice. O corvoadă cu care o parte dintre romi trăiește de decenii.

A fost acuzată că-și exploatează copiii. Cei mici i-au fost luaţi și duși la casa de copii. O casă de copii în care este îngrijorată că sunt bătuţi.

Grija este atât de mare încât ea spune că își ia viaţa dacă nu-i dau copiii înapoi. Crede că poliţia și serviciile sociale o discriminează.

Într-o zi, când cobor împreună cu Dora din autobuz, o doamnă mă apucă de umăr.

- Nu puteţi merge cu aia, mă avertizează.

Spune „aia” ca și cum Dora ar fi un animal.

- E în regulă, e o prietenă, răspund.

– Nu, nu e bine. Aveţi grijă, insistă doamna.

Câteva săptămâni mai târziu, montez o cameră ascunsă pe Dora și merg în Unirii, un centru comercial din zona centrală a orașului, pentru a vedea dacă este discriminată de societate. Mai înainte, fusesem aici cu un tânăr rom fără a observa vreo reacţie.

Acum, primele semne apar încă din tramvai. Un etnic român mă avertizează că Dora și fiul surorii ei, pe care l-a luat cu ea, vor să fure de la mine. Mai departe, la centrul comercial, doi tineri care vin de pe scară, întreabă:

- A luat ceva?

Într-un magazin în care Dora intră pentru a se uita la haine, i se spune să plece:

- Ieși afară, te rog, și mai spală-te din când în când, o strigă un asistent.

- Crezi că nu ne spălăm? întreabă Dora.

- Puţiţi.

- Eu put? Unde?

- Nu știu. Plecaţi!

Într-un magazin cu articole pentru hipsteri, este oprită încă de la intrare de o fată care poartă cu un șorţ din piele.

- Șeful mi-a zis că trebuie să rămâneţi afară.

- Vreau să cumpăr ceva. O geantă.

- Nu puteţi cumpăra nimic de aici. Nu avem ce vă trebuie.

- Nu ne putem uita la ceva din ce aveţi aici?

- Nu, deloc.

Când îi povestesc despre aceste întâmplări unui poliţist, acesta spune că este un tip de discriminare interzis și că magazinele vor fi amendate.

- Am avut probleme cu discriminarea în România, dar acum e mai bine. Astăzi, există romi în toate domeniile de activitate, chiar și în politică și în poliţie, spune el.

Există cercetători care susțin că vulnerabilitatea romilor nu depinde numai de faptul că sunt discriminați ci și din cauza istoriei opresivă asupra lor nu sunt formați pentru a concura într-o economie de piață liberală.

Romii din Balcani au fost sclavi la fel ca și negrii din SUA până la 1865. O rămășiță din  moștenire este că mulți romi adulți sunt analfabeți, ceea ce este un impediment pentru ei să intre pe piața forțelor de muncă – indiferent că sunt discriminați din cauza etniei lor sau nu.

Proiect UE criticat

"Decade of Roma Inclusion" 2005-2015 a fost un proiect UE în care douăsprezece ţări
și-au unit forţele pentru a eradica marginalizarea romilor. Sume de multe milioane au fost direcţionate prin Banca Mondială către diverse ţări, în principal spre proiecte informaţionale și cursuri de meserii, cu rezultate slabe.
Criticile îndreptate asupra proiectului au susţinut faptul că eforturile nu au îmbunătăţit deloc situaţia de facto din ghetouri și că ar fi fost mai bine ca banii să fi fost alocaţi, de exemplu, școlilor din regiunile dezavantajate.

De exemplu, Dora este analfabetă și nu vorbește limba română, ci numai romani. Cei mai mulți spun ca pentru a reduce o astfel de sărăcia și excluziune trebuie să existe o politică de distribuire care uniformizează diferențele de clasă.

Fondurile UE și organizațiile de ajutor încă nu au reușit să o facă. Un lucru cu care organizațiile de obicei se ocupă este să învețe pe romi muncile tradiționale, cum ar fi să facă cratițe. O economie de piață brutală, ca cea din România, poate avea ca urmare faptul că romul rămâne în grădina lui cu cratițile lui ruginite, dar tot fără muncă.

Paul, un jurnalist, consideră că sărăcia derivează din sclăvie și menținută ca un rău pe care nimeni nu-l poate opri.

– Nu numai discriminarea care este problema în ghetouri, (ci faptul că copiii văd că adulții fură, cerșesc sau fac abuz și atunci copiii nu văd modele pozitive).

Pasează chestiunea despre responsabilitate mai departe, la mine:

- Ghetourile și sărăcia nu mai sunt o problemă naţională, voi ce faceţi cu romii în Suedia? Aţi reușit mai bine ca noi să-i integraţi? Nu vă este mai ușor să-i ajutaţi deoarece aveţi o reţea de asigurări sociale bine pusă la punct?

- Dar soluţia poate foarte bine să nu fie mutarea tuturor romilor în Suedia? ripostez eu.

- Nu, sigur că nu este o soluţie mutarea tuturor romilor în Suedia, dar dacă vreun copil rom începe să frecventeze școala în Suedia și are o viaţă mai bună acolo, asta este bine.

Buzescu. Fotograf: Christoffer Hjalmarsson

Funcţionarul bancar care a venit cu mine în localitatea cu palate, Buzescu, și mi-a explicat cum își căsătoresc cei care trăiesc în comunitatea romă fiicele tinere, este un rom integrat. Unul dintre cei mulţi pe care îi întâlnesc fără a putea să-l identific drept rom.

Dacă-i socotim pe romii care spun că au copii cu români, ajungem la concluzia că 80 la sută dintre toţi românii au origini rome (Surse: Valeriu Nicolae, Policy Center for Roma and Minorities).

Dar puţini vor să fie socotiţi drept romi, deoarece se tem că asta-i va afecta negativ.

Mă face să mă gândesc la cum a fost în Suedia nu demult, când mulţi dintre cei cu trecut de imigranţi și-au schimbat numele cu unul care suna mai suedez pentru a primi mai ușor un loc de muncă. Chiar și astăzi avem zone de imigranţi în care rezultatele școlare sunt mai rele și șomajul mai ridicat, exact ca în regiunile locuite de romi, în România.

Într-o seară caldă, stau la o băutură cu funcţionarul bancar la terasa uneia dintre cafenelele șic din oraș. Mesele și hamacele se răsfiră pe sub copacii bogaţi ca într-o oază.

Îmi povestește că educaţia i-a schimbat viaţa. Părinţii săi i-au spus că trebuie să înveţe.
I-au dat cheia către accesul în comunitatea majoritară. Dar inima lui a rămas încă printre cei care trăiesc în afara societăţii.

- Faptul că oamenii stau acasă și nu muncesc și nu trimit copiii la școală este și din cauză că simt că asta nu poate fi ceva palpabil. Nu există nici vise și nici speranţă.

- Și atunci, ce se poate face? vreau eu să știu.

- Ceea ce puteţi voi face în Suedia este ca niciodată să nu daţi bani fără a cere ceva în schimb. Cerșetoria nu este o soluţie. Ajutaţi-i cu locuinţe și locuri de muncă, cu condiţia să-și lase copiii să meargă la școală.

- Dar este penurie de locuinţe și șomaj în Suedia și concurenţa este mare chiar și pentru locurile de muncă care necesită calificare redusă. Cum să facem asta?

Funcţionarul bancar îmi aruncă o privire tăioasă peste masă:

- Trăim într-o lume globalizată. Deschideţi IKEA aici și eliminaţi toţi micii întreprinzători și, apoi, spuneţi că nu se mai găsesc locuinţe și locuri de muncă pentru cerșetorii din Suedia. Nu puteţi avea numai aspectele pozitive.

Interpret și îndrumător: Madalina Botoran