Când cerșetorii au venit la Säffle


SÄFFLE

La o măsuță de cafea solidă, de pin, pe câteva scaune neobișnuite stau în bucătărie Max, Sonia, Mădălina și Viorica, și iau un prânz târziu: mămăligă, cartofi, brânză feta și bucăți de pui fript.

Datorită bisericilor și comunității din Säffle, nu se înghesuie într-o mașină sau într-o toaletă publică pe timpul nopții, când iau o pauză de la activitatea lor: cerșitul banilor pentru traiul familiei.

Joakim Götborg, pastor la Biserica Centrală, spune:

– Ce-ar trebui să facem? Să nu ne asumăm responsabilitatea? Nu, noi nu procedăm așa în Säffle.

Miercuri seara, întunericul toamnei se lasă ușor peste orașul Säffle din comitatul Värmland.  Pensionarul Kjell Rosell se îndreaptă cu bicicleta către câteva blocuri de apartamente de închiriat dărăpănate, din anii '60. Acolo, afară, în lumina amurgului, stau câteva femei așteptând, cu gențile în mână. Îl așteaptă să deschidă pentru a putea să gătească cina, să se spele și să doarmă câteva ore, pe o saltea sau pe un pat pliant, înainte de a se trezi și a merge să cerșească din nou, timp de zece ore, în ziua următoare.

Apartamentele sunt mobilate auster, cu mobilă uzată, donată de locuitorii din Säffle. Ferestrele se deschid în afară, fără perdele, pe pardoseala mată, din rigips, nu sunt covoare și niciun tablou nu decorează pereții. Dar paturile pliante și saltelele de pe podea înseamnă mult pentru cei care, altfel, ar trebui să stea afară sau pe podeaua unei băi publice.

Manix Magearu, care își spune Max, are 42 de ani și stă, în fiecare zi, în față la Pekås, în Piața Mare din centrul orașului Säffle. Acum, a mers câțiva kilometri până la adăpostul de noapte și încearcă să înțeleagă problemele practice pe care le întâmpină, în seara aceasta, Kjell Rosell. Cu ajutorul unei aplicații de pe telefonul mobil, Kjell Rosell poate încropi o discuție, care merge bine adeseori dar, uneori, devine atât de nebunească încât toată lumea probabil râde.

Despre motivele pentru care au venit în Suedia la cerșit, pe stradă, spune Max:

– Am lucrat zece ani în construcții. Am lipit plăci de rigips, am făcut diverse lucrări simple de construcții în România și în Italia. Acum nu se mai găsește nimic de lucru. Am venit aici, în Suedia, pentru că am un fiu bolnav pentru care sunt răspunzător. Trebuie să câștigăm bani într-un fel.

–  Am doi copii, fiul meu, Ciprian, și fiica, Grațiela. Fiul nostru are 22 de ani și este foarte bolnav, spune Max și arată cu mâna către regiunea abdominală.

Max Magearu, 42 de ani, din România este plăcut surprins de o masă pregătita și servită de Jehan Baie, 39 de ani, din Grums și de Åse-Marie Kristiansen, 35 de ani, din Åmål, care studiază la școala de bucătari din aceeași clădire, ca și Pekås, lângă piața principală din Säffle. Fotograf: Alex Ljungdahl

"Așa cum o problemă socială nu o rezolvă pe alta, nici o grijă nu o elimină pe alta."

Soția sa, Sonia, 45 de ani, care stă, de obicei, în față la magazinul Coop din Säffle, spune:

– Am venit aici pentru că fiul nostru are nevoie de bani de medicamente și tratament. De asemenea, am părinți bătrâni și bolnavi. Locuim într-o zonă a romilor, dar trăim în ambele lumi, cea românească și cea a romilor.

În timp ce întreaga Suedie adună milioane și se străduiește să primească câțiva refugiați, majoritatea din Siria, mulți copii neînsoțiți, situația migranților din UE care cerșesc pe străzi și în piețe nu s-a rezolvat. Așa cum o problemă socială nu o rezolvă pe alta, nici o grijă nu o elimină pe alta.

În Säffle se află, chiar acum, 12 migranți din UE, plasați strategic la intrările Systembolaget (Direcția Monopolului asupra Vânzării Băuturilor Alcoolice din Suedia) și ale magazinelor alimentare mari. Sunt proprietatea a două familii ale căror membri sunt căsătoriți între ei și vin dintr-o zonă locuită de romi, situată la marginea orașului Buzău, la circa 160 km nord de București, România. Nu locuiesc în cea mai rău famată mahala a Buzăului, dar sărăcia, șomajul și alte probleme sociale sunt grave.

În acest moment, cinci dintre ei dorm în acest apartament din Värmland și mai sunt două apartamente în bloc, care, de asemenea, funcționează ca adăpost pentru migranții din UE.

Max și Sonia vor rămâne în Suedia până în decembrie, când speră ca, din ajutorul generos al locuitorilor din Säffle, să strângă suficienți bani pentru a petrece restul iernii în mod decent, acasă, la Buzău. În Suedia, nu au dreptul la ajutor social din partea sistemului suedez de asistență sau de alt venit similar, dar pot beneficia de asistență medicală în caz de urgență. Cineva și-a scos o măsea stricată pentru 50 de coroane în Säffle. Dar nu există turism social, conform coordonatorului guvernamental pe probleme de lipsă a locuințelor la nivel național, Michael Anefur.

În Säffle, la ora actuală sunt 12 migranti -UE, plasați strategic lângă magazinul de băuturi alcoholice, Systembolaget, și lângă marile magazine alimentare. Sunt două familii, căsătoriți între ei. Toți vin dintr-un cartier rom de la periferia orașului Buzău, la 100 km nord de București, România. Fotograf: Alex Ljungdahl

Sonia prăjește cartofi feliați într-o tigaie și coace o mămăligă într-o oală. Max deschide fereastra pentru a lăsa să iasă mirosul de mâncare, în timp ce Viorica, 51 de ani, și Mădălina, 31 de ani, ajută la pregătirea mesei pentru cina cea simplă. Adeseori, mănâncă numai o dată pe zi, seara. O femeie mai tânără, rudă a acestora, care se numește Corina, nu vrea să apară în poză și se întinde în altă cameră.

Când e gata mâncarea, familia ne invită la masă, nu vrea să accepte refuzul nostru și mâncăm împreună, în tăcere, dând din cap și ridicând, din când în când, degetul mare în sus. După masă, este timpul să se pregătească de culcare.

E ora 10:00 în dimineața unei zile normale de marți, iar bisericile din Säffle au o întâlnire ecumenică. În sala de conferințe a Bisericii Suedeze, care se află într-o clădire joasă, din cărămidă roșie, de pe Strada Billerud, sunt reprezentanți ai parohiei Bisericii Centrale a Bisericii Ecumenice, ai Bisericii Suedeze, ai Fundației Naționale Evanghelice, ai Bisericii Penticostale și ai organizației Hela människan. Pardoseala este acoperită cu parchet de stejar, perdelele au pătrate albe, roșii și gri. Tavanul este înalt în câteva locuri. În meniu se servește cafea și plăcintă de mere cu frișcă.

"A fost destul de nerezonabil. Nimeni nu are nevoie de așa ceva."

Iarna trecută, când a fost frig, nouă migranți români din UE s-au înghesuit într-o mașină pentru a dormi peste noapte, iar câțiva s-au culcat într-o toaletă publică. Atunci, Biserica Centrală a intervenit. Înainte ca întâlnirea ecumenică să înceapă, Joakim Götborg prezintă contextul:

– A fost destul de nerezonabil. Nimeni nu are nevoie de așa ceva. Erau jegoși și destul de prost îmbrăcați și stăteau în frig. Am mers la consiliul ecumenic și am vorbit și cu celelalte biserici. Ce puteți face voi, ce putem face noi, ce putem face împreună?

– Biserica suedeză servește prânzul în zilele de luni, Fundația Națională Evanghelică are o micuță cafenea fantastică în serile de vineri, unde s-au adunat deja refugiați și azilanți. Am deschis un spațiu, la subsol, pentru a servi micul dejun, a oferi posibilitatea de a face un duș, a primi haine și un spațiu unde se face numai socializare. Atunci, toți au venit aici. Nu știm niciodată cum se întâmplă. Dar toți au venit.

Deoarece problema majoră erau locurile de dormit, Biserica Centrală a hotărât să pună un spațiul amenajat pentru îngrijitori la dispoziția migranților din UE. Regulile erau clare: puteau să folosească apartamentul numai noaptea, nu și în timpul zilei.

Dar douăsprezece persoane într-un apartament înseamnă mult. Chiar dacă Joakim Götborg spune că familiile au trecut iarna cu bine: Nu au existat semne ale prezenței, mizerie, gălăgie, bătăi și nici alcool. Kjell Rosell, un pensionar membru în conducerea Bisericii Centrale, spune:

- Au ajutat la curățenia din scară și au curățat zăpada de afară cu lopețile.

De la mijlocul lunii martie, toți romii locuiesc în trei apartamente pe care le-a pus la dispoziție compania pentru spațiu locativ a comunei. Metoda din Säffle presupune plata chiriei de către comună, printr-o alocație extraordinară a asociației, în valoare de 120.000 de coroane, acordată Bisericii Centrale, care transferă banii mai departe către fondul locativ din Säffle. Cercul este închis, adăpostul este plătit. Joakim Götborg spune:

– S-au alocat, de la început, bani pentru servicii sociale, dar acești prieteni nu fac parte dintre cei care beneficiază de servicii sociale conform legislației suedeze. Ce facem noi? Nu ne asumăm nicio responsabilitate? Nu, noi nu procedăm așa în Säffle.

Sonia, 45 de ani, stă jos în fiecare zi pe o ladă de sucuri, lateral lânga ușa, afară la Coop-ul din Säffle, ca să strângă bani pentru familia ei. Fiul ei acasă în România are nevoie de bani pentru medicamente și tratament pentru boala lui. Părinții ei sunt bătrâni și bolnavi. Fotograf: Alex Ljungdahl

Lena Skoting spune că au fost clar împotriva romilor în Säffle.

Lena Skoting este vicar al parohiei din Säffle și conduce ședința care are loc după servirea cafelei, având ca subiect chestiunea migranților din UE care cerșesc. Cei doisprezece cerșesc atât în Säffle cât și în Åmål, la ceva mai mult de 20 km distanță. Lena Skoting spune că au fost clar împotriva romilor în Säffle.

– Dacă vor locui în Säffle, vor cerși în Säffle sau în Åmål. A fost cineva care a venit și voia să locuiască aici și să ia autobuzul până în Karlstad ca să stea acolo. Dar am remarcat că acolo nu merge. N-ar trebui să-și ia copiii aici deloc. Acolo nu au niciun fel de adăpost sau vreun alt fel de locuință.

Joakim Götborg spune că este întrebat, adesea, dacă ne permitem, cu adevărat, să procedăm astfel.

- Nu trebuie s-o facem, o facem pentru că vrem. Avem tot dreptul de a face ce vrem.

- Dar există mai multe aspecte. Ce se întâmplă dacă-i lăsăm de izbeliște? Unde credem că vor fi campingurile? Unde se vor afla dușurile publice? Unde vor fi bucătăriile care oferă supă? Nimeni nu vrea să aibă aceste lucruri undeva.

Lena Skoting spune că este important că bisericile au colaborat atât de bine cu comuna Säffle încă din primul moment.

- Atitudinea a fost: „trebuie să rezolvăm asta”. Pe de altă parte, din perspectiva comunei, acest lucru este o soluție fantastică - cred eu - deoarece noi facem totul...

Nu toți cred că metoda aplicată în Säffle este o soluţie fantastică. Unii cred că este scandalos faptul că banii comunei merg către oameni care nu aparțin locului. Billy Johansson, care îi reprezintă pe Democrați în consiliu, este unul dintre aceștia. El și colegii săi de partid au înaintat decizia municipalității către Tribunalul administrativ:

- Avem probleme în a face banii să ne ajungă și nu avem nicio obligație de a asigura locuințe pentru acești oameni. E un fel de acoperire, este complet greșit în lumea noastră.

Alții cred că alternativa - construirea unui campus în Säffle sau culcatul în toaletele publice - este mult mai rea. Billy Johansson spune:

– Eu nu pot decide ce este mai bine. Aceștia sunt oameni care au o țară în care locuiesc, nu sunt apatrizi. Au unde să locuiască. Iar România a primit fonduri pentru integrarea romilor pe care nu le folosește. Cum vor putea fi integrați romii, dacă nici măcar nu se află în România?

Chiar prin partea centrală a orașului Säffle curge Byälven, care se varsă, câțiva kilometri mai la sud, în Vänern. În toamnă, se efectuează lucrări de renovare la podul de peste Canal care leagă estul de vest, ceea ce înseamnă că traficul auto va fi limitat pe o singură parte. Cine se plimbă prin centrul orașului, poate vedea câteva sedii goale ale unor magazine, dar municipalitatea investește 12 milioane în construcții și pentru a face centrul mai plăcut: mai mult spațiu pentru cafenele în aer liber și pentru bicicliști, plantarea câtorva stejari... se dorește ca Säffle să țină pasul cu modernizarea timp de câteva sute de ani.

Sonia, 45 de ani, Buzău, România. Este căsătorită cu Max, care stă la Pekås. S-a aşezat în faţa intrării laterale de la Coop şi a pus un pled roşu peste ea, pentru a-şi încălzi picioarele. „Am venit aici pentru că fiul nostru are nevoie de bani de medicamente și tratament. De asemenea, am părinți bătrâni și bolnavi. Locuim într-o zonă a romilor, dar trăim în ambele lumi, cea românească și cea a romilor. Mă voi întoarce acasă, în România, cu soţul meu, în decembrie. De muncă în România? Nu, nu este nimic de lucru în România pentru niciunul dintre noi."
  • Sonia, 45 de ani, Buzău, România. Este căsătorită cu Max, care stă la Pekås. S-a aşezat în faţa intrării laterale de la Coop şi a pus un pled roşu peste ea, pentru a-şi încălzi picioarele. „Am venit aici pentru că fiul nostru are nevoie de bani de medicamente și tratament. De asemenea, am părinți bătrâni și bolnavi. Locuim într-o zonă a romilor, dar trăim în ambele lumi, cea românească și cea a romilor. Mă voi întoarce acasă, în România, cu soţul meu, în decembrie. De muncă în România? Nu, nu este nimic de lucru în România pentru niciunul dintre noi."
  • Lena Skoting, 56 de ani, vicar, Säffle. Este una dintre cei care au lucrat pentru a oferi cetăţenilor din UE care cerşesc un adăpost de noapte în Säffle. Aici, vinde brânză făcută de preoţi în scopuri caritabile. „Cred că este excepţional ceea ce s-a întâmplat atât cu cerşetorii, cât şi cu oamenii, în general. Ei înşişi au căpătat o altă valoare, o încredere mai mare în sine, şi este vorba despre modul în care răspundem noi şi ceilalţi. Acoperişul de deasupra capului, apa caldă şi apa rece pot ajunge pentru mult timp. Dar şi cele ce s-au întâmplat între locuitorii din Säffle, sentimentul că aceşti cerşetori ne aparţin. Se simte o oarecare relaţionare. Cred că are efect faptul că oamenii văd că şi alţii se opresc. Şi îi face să se simtă importanţi."
  • Mădălina Simion, 31 de ani, Buzău, România. Stă în faţa intrării principale a magazinului Coop din Säffle, cu un şal mic înfăşurat în jurul capului. Soţul ei este încă în România, iar ea are o poză a fiului de şapte ani, Mario, pe asfalt. „Nu primim nimic de muncă în România, de aceea trebuie să stau aici. Am nevoie de bani pentru copilul meu, bani de masă, bani pentru lemne de foc. Fiul meu merge la şcoală, în clasa întâi. Are un drum lung de făcut până la şcoală, dar se duce. Încerc să câştig cam 150 coroane pe zi. Trebuie. Cred că oamenii sunt drăguţi aici."
  • Solveig Voyce, 32 de ani, redactorul-șef al Jurnalului de Säffle. S-a implicat serios în chestiuni precum xenofobia şi rasismul. „S-a crezut că migranţii din UE se află în oraşele mai mari, dar nu şi aici. Deodată, mergi să cumperi de mâncare şi iată pe cineva stând în faţa magazinului şi şovăi, nu erai pregătit să-i vezi că au venit aici. Am remarcat faptul că există un foarte mare angajament şi aceasta foarte repede. Au existat şi alte puncte de vedere, cei care au gândit: „De ce trebuie să fie aici? N-avem nevoie de cerșetori în Säffle". Există poli opuși foarte puternici, tot timpul."
  • Max Magearu, 42 de ani, Buzău, România. Locul său este în față la Pekås în Piața Mare din centrul orașului Säffle, acolo stă de dimineaţa până seara. „Am lucrat zece ani în construcții. Am lipit plăci de rigips, am făcut diverse lucrări simple de construcții în România și în Italia. Acum nu se mai găsește nimic de lucru. Am venit aici, în Suedia, pentru că am un fiu bolnav de care sunt răspunzător. Trebuie să câștigăm bani într-un fel. Am doi copii, fiul meu, Ciprian, și fiica, Graţiela. Fiul nostru are 22 de ani și este foarte bolnav. Cât primesc? Uită-te în sticlă. Mai mult oamenii în vârstă ne dau bani."
  • Kjell Rosell, 66 de ani, pensionar, Säffle. Este una dintre persoanele active ideale, care deschide şi închide adăposturile aranjate de biserică pentru migranţii din UE. „Le vom da bani celor care stau şi cerşesc în felul în care putem şi vrem. Cu toate acestea poţi să oferi şi un mic zâmbet şi o bătaie pe umăr, şi asta înseamnă destul de mult. Dar este drept că trebuie să acordăm şi subvenţii organizaţiilor din România, pentru ca aceştia să nu mai trebuiască să plece în Suedia sau în alte ţări pentru a cerşi. Dar acesta este un proiect care nu ia ani, ci decenii."
  • Comuna Säffle Consilierul local (C), Dag Rogne, şi Ingemar Rosén, şeful comunei, împreună cu Joakim Götborg, de la Biserica Centrală şi Lena Skoting, de la Biserica Suedeză au folosit metoda Säffle pentru a putea finanţa un adăpost pentru cetăţenii UE care au început să doarmă în maşini şi în toalete publice. Metoda priveşte acordarea unor apartamente ce sunt proprietatea comunei bisericilor, care le foloseşte ca adăpost de noapte pentru cerşetori, iar pentru acestea se vor acorda subvenţii suplimentare, care să acopere costurile chiriei. Reprezentanţilor Partidului Democrat suedez din Consiliul Orăşenesc nu le surâde acest lucru şi au depus o plângere împotriva comunei la tribunalul administrativ.
  • Corina, Buzău, România. Stă în faţa Systembolaget, pe strada Sundsgatan din Säffle. Nu vrea să-şi dea numele de familie şi nici să i se facă fotografii. A venit aici numai pentru a-i păstra locul tatălui său, Costel, care a fost nevoit să se întoarcă înapoi, în România, pentru investigații medicale privind cancerul său. Nu vrea să apară în poze pentru că îi este teamă că-i vor scădea şansele de a primi un nou loc de muncă. „Am muncit ca menajeră în Spania, am lucrat la un spital, am ajutat bătrâne să meargă la farmacie și să-și ia medicamentele."
  • Viorica, 51 de ani, Buzău, România. Stă, în fiecare zi, în faţa la magazinului Netto, îmbrăcată în colanţi şi o geacă sport un pic prea mare. „Când plec de acasă, bărbatul meu, Costel, rămâne în România. Când mă întorc eu la Buzău, revine el aici. Este greu să primești un loc de muncă. Fiul meu are 23 de ani. Se numește Georgian. Are un bebeluș, acum sunt bunică. Mi-e tare dor de familie."

Șomajul în Säffle este aproximativ dublu față de restul regatului, iar comuna preia mai mulți migranți decât multe alte comune.

Un Volvo model mai vechi trece cu zgomot, dar întoarce la giratoriul de dincolo de primărie și se avântă înapoi, pe același drum, de-a lungul străzii Västra Storgatan, pe lângă cinematograful Saga și magazinul cel mare de dulciuri. Prin fisurile caroseriei răzbate sunetul unei muzici de dans moderne, la volum foarte ridicat.

Cu doi ani în urmă, secția de producție a autobuzelor de la Volvo s-a mutat din Säffle în Polonia, la Wroclaw, și 330 de persoane și-au pierdut locul de muncă. A fost o lovitură dură pentru comună, chiar dacă mulți au primit slujbe mai târziu la alte companii înființate în aceleași locuri. Șomajul în Säffle este aproximativ dublu față de restul regatului, iar comuna preia mai mulți migranți decât multe alte comune. La sfârșitul lui septembrie, s-a deschis, de exemplu, o nouă locuință pentru azilanți pentru un număr de până la 100 de refugiați, într-o anexă a Hotelului Comfort din Säffle.

Primăria este o clădire din cărămidă galbenă cu trei etaje, construită în 1954 de către arhitectul Nils Einar Eriksson și are decorațiuni artistice, care se mențin și în ziua de astăzi. Șeful comunei, Ingemar Rosén, și consilierul din partea Partidului de Centru, Dag Rogne, urcă pe scările de marmură până dincolo de zidul pe care se află seria de inserții ale lui Rudolf Persson, în biroul lui Rognes.

Consilierul răsfoiește câteva hârtii. Au apărut noi statistici cu privire la primirea refugiaților: școala a adăpostit 286 de copii nou-sosiți anul trecut și erau 220 de adulți la SFI, sediul instituției unde se predă limba suedeză pentru imigranți. Spun că proporțiile dispar acum, iar contractul nu mai are o atât mare importanță în această situație, că trebuie să-i preia. Dag Rogne:

– Credeam că am preluat partea care ne revine, iar acum primim și mai mulți. Dar nu putem face nimic. Pare că atmosfera e bună în comună, cu activități pentru refugiați în piață, atât din partea uneia, cât și a celeilalte grupări.

Atunci se pune întrebarea: de ce este important pentru comună să ofere adăposturi pentru oamenii din România care vin aici la cerșit?

– Parțial, este pentru înșiși migranții din UE. În lunile de iarnă, trebuie să ne asigurăm că nu mor de frig. Mai apoi, cred că există siguranță pentru cei care locuim aici, știm că este plăcut, că nu pățesc nimic. Există motive pentru care ei sunt aici, nu le putem înțelege în totalitate dar, fără îndoială, este bunăstare și ordine și siguranță pentru ei în comună, spune Dag Rogne.

Consilierul nu neagă că aceasta este o modalitate de a evita campusurile și oamenii care locuiesc în parcuri și în toalete publice.

- Desigur, așa este. Așa se spune. Vara trecută, a existat un camping dezorganizat pe un teren industrial, într-un parc vechi dintr-o zonă de pădure, dar poliția l-a închis. Noi am rugat poliția s-o facă, iar aceasta s-a conformat.

Șeful comunei, Ingemar Rosén, explică faptul că nimeni nu apără situația aceasta în sine, anume că există oameni care trebuie să cerșească.

- Toată lumea dorește să nu fie nevoie de așa ceva. Administrăm o situație existentă aici și acum. În Säffle.

"Am remarcat faptul că există un foarte mare angajament și asta foarte repede."

Dag Rogne adaugă că acest lucru este făcut de comună pentru a susține munca bisericilor:

- N-am început niciodată un adăpost de unii singuri. Poate că nici nu știm s-o facem.

Într-o clădire din cărămidă galbenă de pe strada Hamngatan, lângă Byälven, dar cu intrare din strada Kaptensgatan, se află ziarul local din Säffle și redactorul-șef, Solveig Voyce. Ea s-a făcut cunoscută pentru discursul liber și poziția adoptată împotriva rasismului și xenofobiei. Aceasta a făcut ca lumea să arunce cu ouă în redacție și la locuința acesteia și, după un text despre faptul că toți copiii sunt ai noștri, ai tuturor, cineva a mâzgălit lucruri și mai dezgustătoare pe ușa garajului ei.

Pe o canapea din redacție stă Solveig Voyce și povestește despre reacțiile puternice iscate când ziarul a început să scrie despre situația oamenilor care cerșesc pe străzile din Säffle.

- Am remarcat faptul că există un foarte mare angajament și asta foarte repede. Au existat și alte opinii care spuneau: „De ce trebuie să fie aici? N-avem nevoie de cerșetori în Säffle”.

Linda Waaksma, 45 de ani, antreprenor, Kila (cu câinii Puk şi Kompis). A firmă că este o chestiune complicată. „Uneori sunt, cu siguranţă, şi din cei care trişează şi aceştia au nevoie de ajutor cu adevărat. Este greu să vezi vreo diferenţă când stau acolo, în faţa uşii. Nu le dau nimic dacă nu ştiu cine sunt sau ce trecut au. Dacă este ceva care are legătură cu activităţile bisericii sau altfel raportat la aceasta, le dau cu bucurie, dar nu le dau bani dacă stau acolo. Nu cred că imaginea oraşului Säffle este schimbată din cauza cerşetorilor. Depinde de fiecare cât de mult este afectat de astfel de lucruri."
  • Linda Waaksma, 45 de ani, antreprenor, Kila (cu câinii Puk şi Kompis). A firmă că este o chestiune complicată. „Uneori sunt, cu siguranţă, şi din cei care trişează şi aceştia au nevoie de ajutor cu adevărat. Este greu să vezi vreo diferenţă când stau acolo, în faţa uşii. Nu le dau nimic dacă nu ştiu cine sunt sau ce trecut au. Dacă este ceva care are legătură cu activităţile bisericii sau altfel raportat la aceasta, le dau cu bucurie, dar nu le dau bani dacă stau acolo. Nu cred că imaginea oraşului Säffle este schimbată din cauza cerşetorilor. Depinde de fiecare cât de mult este afectat de astfel de lucruri."
  • Karola Sjökvist, 34 de ani, în concediu medical. Preţuieşte faptul că cerşetorilor li se oferă un acoperiş deasupra capului. „Dacă sunt aici, trebuie să-i ajutăm. Dar cel mai bine este dacă-i putem ajuta în ţările lor, totuşi. Nu pot trăi pe străzi. Cred că este destul de multă ură împotriva acestor oameni în Säffle. Am văzut şi am auzit în oraş oameni care-i scuipă şi-i apostrofează. Nu ţin nici eu cu ei prea mult, dar nu pot să mă comport precum ceilalţi, în orice caz."
  • Kristin Fransson, 22 de ani, lucrează la un centru care se ocupă de locuințele de grup din Säffle. Si crede că este extraordinar faptul că biserica şi comuna asigură un acoperiş deasupra capului pentru cerşetori. „Absolut. Sunt mulţi bani, dar toţi oamenii au aceeaşi valoare şi cred că aşa este corect. Cred că trebuie să ajutăm. Uneori le dau, alteori nu, depinde de ce simt în momentul respectiv. Cred că dar din dar se face rai în final, dacă toți dau câte puțin."
  • Britta Berglund, 49 de ani, consultant, Värmlandsbro, Jörgen Berglund, 51 de ani, operator mașină, Värmlandsbro. Britta crede că această chestiune a cerşetorilor cetăţeni ai UE este una foarte serioasă. „Cât timp vrem să avem graniţele deschise, vor veni aici şi vor primi efectiv... dacă eu merg în altă ţară, trebuie să-mi aranjez unde să locuiesc. Apoi, avem și alte probleme, dacă-i ajutăm, poate o facem acolo unde locuiesc, în țara natală."

Ziarul a făcut reportajele și, simultan, a început o strângere de fonduri: haine pentru migranții din UE și copiii refugiați neînsoțiți, halate pentru adăpostul de zi pentru femei.

- Există doi poli opuși foarte puternici în oraș. Mai întâi, grupul foarte vocal al locuitorilor din Säffle și alții care conduc dezbaterea din mediile sociale care a făcut ca problema cerșetorilor să devină foarte serioasă. Avem și foarte multe persoane care vor să ajute. Apoi, avem zona gri, din mijloc, care nu se face auzită.

În primăvara trecută, un grup de adolescenți i-a hărțuit pe romi și, în final, o fată l-a scuipat pe unul dintre cerșetori. O tânără s-a apropiat și a întrebat „de ce naiba ezitați?”, dar nimeni din apropiere nu a reacționat.

– Am scris despre această întâmplare. Aceasta a trezit sentimente foarte puternice. În ambele direcții, spune Solveig Voyce.

După câteva zile relativ terne pe străzile din Säffle, centrul orașului s-a animat brusc. Târgul de toamnă a umplut străzile cu oameni ieșiți la plimbare printre tarabele din piață care vând de toate, de la tablete de ciocolată din Scania, până la gem de mure pitice din Norrbotten. Majoritatea celor cu care vorbim cred că este corect și normal să-i ajutăm pe migranții din UE prin metoda Säffle, alții au o anumită suspiciune.

După zece ore pe o ladă de sucuri în afară la Coop, este plăcut să nu mai doarmă într-o mașină sau pe o podea de toaletă. Mădălina Simion este una dintre romii care au primit adăpost, în câteva apartamente comunale, în Säffle. Fotograf: Alex Ljungdahl
Max, 42 de ani, stă jos zilnic cu o ceașcă de hârtie în față, în afara unui magazin din Säffle. Seara se duce la un apartament, unde bisericile au deschis un adăpost de noapte, cu sprijinul de la comuna Säffle. Fotograf: Alex Ljungdahl

Kristin Fransson, 22 de ani, lucrează la locuințele de grup și la centrul de zi. Ea spune:

- Faptul că biserica și comuna asigură un acoperiș deasupra capului pentru cerșetori cred că este un lucru bun. Absolut. Sunt bani mulți, dar toți oamenii sunt egali, așa că eu cred că este corect. Cred că trebuie ajutați. Uneori le dau, alteori nu, depinde de ce simt în momentul respectiv. Cred că dar din dar se face Rai, în final, dacă toți dau câte puțin.

Britta Berglund, 49 de ani, locuiește în Värmlandsbro, la aproximativ 2 km de Säffle și conduce o firmă de consultanță în domeniul mediului și licitațiilor. Ea este mai nehotărâtă:

– Este o întrebare foarte dificilă deoarece, deși dorim să avem granițe deschise, ei vin aici și, efectiv, primesc... dacă eu mă duc în altă țară, trebuie să-mi aranjez unde să locuiesc. Apoi, avem și alte probleme, dacă-i ajutăm, poate o facem acolo unde locuiesc, în țara natală.

Soțului ei, Jörgen Berglund, 51 de ani, operator mașină, nu-i place deloc situația:

– Nu este bine cum este acum. Oriunde te duci, îi vezi, sunt peste tot. Se pune întrebarea: dacă au avut bani de pașaport astfel încât au venit aici și primesc bani, atunci nu pot, la fel de bine, să plece și acasă?

Un unchiaș cu un cadru aproape că se ciocnește de un altul, fără cadru, la intrarea în Pekås, un magazin de produse alimentare la preţ redus din piață. Discută preț de câteva secunde. Cel fără cadru a cumpărat o bere de tărie medie, un pachet de Bregott și o doză de tutun de prizat pe care le ține într-o pungă de plastic subțire și transparentă.

"Nu primim nimic de lucru în România, de aceea trebuie să stau aici."

În fața Coop stă Mădălina Simion, 31 de ani, lângă o sticlă de răcoritoare tăiată și cu un șal mic înfășurat în jurul capului. Are 31 de ani și fiul său, Mario, de șapte ani, este acasă cu soțul, la Buzău, în România. Are o fotografie a lui Mario așezată pe asfalt. Max este unchiul ei din partea mamei.

– Nu primim nimic de lucru în România, de aceea trebuie să stau aici. Am nevoie de bani pentru copilul meu, bani de mâncare, pentru lemne de foc. Încerc să câștig aproape 150 de coroane pe zi. Trebuie.

În fața Systembolaget (Direcția Monopolului asupra Vânzării Băuturilor Alcoolice din Suedia), pe strada Sundsgatan, stă Corina. A venit aici numai pentru a-l ajuta pe tatăl său, Costel, să păstreze locul. Acesta fost nevoit să se întoarcă înapoi, în România, pentru niște investigații medicale. Are cancer, spune Corina, și arată cu mâna zona diafragmei.  Corina va pleca înapoi în România săptămâna viitoare, spune ea, când tatăl se va întoarce. Nu a vrut să i se facă poză pentru că se teme că șansele de a primi un nou loc de muncă îi vor scădea.

- Am muncit ca menajeră în Spania, am lucrat la un spital, am ajutat bătrâne să meargă la farmacie și să-și ia medicamentele.

Prânzul zilei: pui. Sonia, 45 de ani, a ajuns la Säffle cu soțul ei și cu alte rude. Fotograf: Alex Ljungdahl

Pe un scaun, în fața Netto, stă mama Corinei, Viorica, 51 de ani, îmbrăcată în colanți și o geacă sport puțin cam mare. Ea relatează:

- Când plec de acasă, bărbatul meu, Costel, rămâne în România. Când mă întorc eu la Buzău, revine el aici. Este greu să primești un loc de muncă. Fiul meu are 23 de ani. Se numește Georgian. Are un bebeluș, acum sunt bunică. Mi-e tare dor de familie.

Când o lăsăm pe Viorica, aceasta își șterge repede câteva lacrimi de pe obraz. Mă îndrept spre ea și, cu ajutorul aplicației de pe telefonul mobil, o întreb dacă-i pare rău. Atunci, zâmbește bucuroasă și dă din cap. Poate că doar vântul a făcut-o să lăcrimeze.

Când fotograful Alex Ljungdahl vrea să-l urmeze pe Max când se îndreaptă spre casă într-o seară, acesta acceptă, dar ne întreabă de ce avem așa un mare interes pentru el. Își strânge lucrurile într-o valiză și spune:

– Nu sunt nici Ronaldo, nici Messi, nici Ibrahimovici. Sunt doar Max din România.