Ea duce lupta împotriva puterii frauduloase din România


BUCUREȘTI
Potrivit publicității române un fost Prim-ministru a încercat să se împuște după ce a fost condamnat la închisoare. Ultimul a demisionat fiind suspect de fals și spălare de bani.

Lupta României împotriva puterii intrigante s-a înăsprit de când jucătoarea de baschet Laura Codruța Kovesi, 42 de ani, a preluat conducerea direcției anticorupție DNA.

Dar miniștrii, primarii și miliardarii care sunt vânați nu sunt impresionați.

- Este o vânătoare de vrăjitoare, spune fostul Prim-ministru Adrian Năstase, trimis la închisoare de două ori.

Imediat după prânz, într-o zi de miercuri a lunii septembrie, câțiva bărbați grizonați sosesc la cea mai înaltă instanță a capitalei București. Unul dintre aceștia este îmbrăcat într-un costum bleumarin și are o servietă din piele sub braț. Merge cu pași repezi pentru a evita reporterii care s-au adunat la Curtea Supremă.

- Nu comentez, spune scurt când Expressen și alți jurnaliști îl întâlnesc afară.

Sala de judecată de la etajul al doilea este plină până la refuz. Câțiva dintre acuzați stau lângă avocații lor. Conform documentelor DNA 17 persoane sunt suspecte în acest caz privind infracțiuni de corupție în legătură cu hotărârea de retrocedare a pădurii din Bacău aflată sub controlul statului - în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de coroane - către proprietarii de drept.

Bărbatul în costum bleumarin este Viorel Hrebenciuc, 62 de ani, unul dintre cei mai puternici foști reprezentanți ai Partidului Social Democrat din România, PSD. Este descris ca echivalentul românesc al personajului din ”House of Cards”, Frank Underwood. Puternic în culisele Parlamentului, actor politic abil și cunoscut ca greu de scos din joc.

Dar, după ce Hrebenciuc și-a părăsit postul de parlamentar în octombrie 2014, castelul din cărți de joc s-a prăbușit. DNA a ajuns departe în investigarea  afacerilor ascunse și l-a suspectat că a încercat să profite de pe urma deciziilor luate despre pădurile din Bacău. De asemenea, acesta nu știa că îi sunt ascultate convorbirile telefonice - și că limbajul codificat secret pe care îl foloseau fusese decodificat, conform „The Romania Journal”.

Câteva zile mai târziu, mass-media din România putea să relateze despre arestare.

Încă un politician român de top fusese prins în plasa procurorilor anticorupție.

Una dintre condițiile impuse în vederea aderării la UE în 2007 a fost aceea de a pune capăt corupției extinse din țară.

România are, de mult timp, o reputație pătată, fiind una dintre cele mai corupte țări din Europa. Specula și mita au făcut parte din obiceiurile țării mult timp după căderea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, cu 26 de ani în urmă. Când organizația Transparence International prezintă, în fiecare an, indexul său referitor la corupție, România are o poziție inferioară constantă între țările UE de pe listă.

Una dintre condițiile impuse în vederea aderării la UE în 2007 a fost aceea de a pune capăt corupției extinse din țară. Cerințele priveau, între altele, instituirea unor legi noi și crearea unui nou organism juridic în țară. Ulterior, Comisia Europeană a plasat statul membru sub supraveghere suplimentară, ca o modalitate de a pune presiune asupra conducerii țării.

În lupta împotriva corupției și speculei, Direcția Națională Anticorupție, DNA, a jucat un rol decisiv. Când direcția a fost înființată, în anul 2002, procurorii anticorupție avuți în vedere erau, adesea, angajați ai statului - putea fi vorba de polițiști, profesori sau conductori de tren. Cei mai corupți conducători puteau continua nestingheriți cu mita și specula. Totuși, în ultimii ani, imaginea s-a schimbat, între altele, pentru că direcția și-a sporit cunoștințele și a primit un ajutor prețios din partea serviciilor secrete ale țării, odată cu interceptarea convorbirilor telefonice.

Pe parcursul întregului an 2014, au fost condamnate 1.138 de persoane pentru infracțiuni de corupție, conform „ The Economist”. Cinci membri ai Parlamentului, doi foști miniștri și un fost Prim-ministru. Printre cei condamnați s-au aflat chiar și 24 de primari, adesea foarte puternici deoarece controlează o mare parte din finanțele țării.

"Lucrez pentru țara mea. Profesionalismul și corectitudinea este cea mai eficace armă a noasta" spune Laura Codrut Kovesi, procurul șeful Directiei Generale Anticorupție.
  • "Lucrez pentru țara mea. Profesionalismul și corectitudinea este cea mai eficace armă a noasta" spune Laura Codrut Kovesi, procurul șeful Directiei Generale Anticorupție.
  • Laura Codrut Kovesi, procurul șeful Directiei Generale Anticorupție.

Ultimul primar a fost arestat în septembrie, imediat după ce a comentat, în cadrul unui interviu, despre faptul că toți liderii locali își opresc bani din impozite în propriul buzunar. Sorin Oprescu, 62 de ani, primarul Bucureștiului și unul dintre cei mai puternici primari din  țară, la un interviu care a avut loc la televiziune cu jurnalista Ioana Raduca, a declarat:

- Nu suntem toți hoți și huligani.

Câteva ore mai târziu, acesta a fost ridicat de forțele speciale de poliție de la domiciliul său din comuna Ciolpani, la nord de București, cu cătușe la mâini. Suspiciunile DNA: ar fi oprit în propriile buzunare 10 procente din profitul afacerilor orașului.

Procesul împotriva lui Oprescu are ca consecință arestul la domiciliu. Acesta declară că  acuzațiile sunt nefondate.

Întrebarea este dacă procurorii ezită în ce privește faptul că dovezile sunt suficiente.

90 la sută dintre cei acuzați în procese anterioare au fost condamnați de tribunal.

Pentru DNA, acesta a însemnat o injecție de încredere.

”Corupția este o sursă de știri constantă și de durată aici, în România.”

La intrarea în birourile Direcției Anticorupție, automobilele canalelor tv românești stau parcate mereu pe trotuare. Câteva reportere iau prânzul pe o bancă, între reportajele transmise în direct. Ovidiu Oanță, reporter de știri al canalului Pro-TV stă și fumează într-o Skoda bleumarin cu geamul deschis, în căldură. El și colegii săi sunt pregătiți în orice moment. Nu este un lucru neobișnuit că unul dintre liderii țării este chemat la audieri în clădirea ce a aparținut înainte armatei, de pe strada Știrbei Vodă.

- Stau aici afară de ani de zile. Suntem câțiva care stăm aici tot timpul. Poate că ar trebui să mutăm tot postul TV aici. Corupția este o sursă de știri constantă și de durată aici, în România. Cine va fi acolo și ce va declara în apărarea sa? spune acesta. 

Cât vei mai sta aici?

- Nu știe nimeni când se termină. Poate dura o eternitate.

Se spune că elitele politice se tem de șeful DNA. Puteți spune că este așa?

- Desigur, așa este. Aceasta este marea curățenie și toți factorii de putere de top sunt potențiale ținte. Se tem mulți de Procurorul-șef. Nu este atât de curios, știe ea ce face. Fără îndoială, este una dintre cele mai puternice femei din țară și publicul îi acordă o mare încredere, spune Ovidiu Oanță.

 

Forțele speciale ale Poliției escortează primarul orașului Bucuresti, Sorin Oprescu, de la locuința sa din satul Ciolpani. Oprescu a fost arestat la ordinal procurorului Directiei Generale Anticoruptie/DGA fiind suspect de că a fost implicat într-un scandal mare de mită. Fotograf: Marius Dumbraveanu

Laura Codruța Kovesi, Procurorul-șef așa-zis de temut, ne primește în biroul său spațios de la etajul al doilea, decorat cu fotografii, tablouri și simboluri religioase. Pe peretele ce dă înspre curtea interioară este expusă o fotografie de la o întâlnire cu fostul Președinte al SUA, George W. Bush, din 2009. Pe cealaltă latură a camerei se vede un desen înrămat al unui copil. Nepoata și-a desenat mătușa ca pe o sperietoare de ciori cu păsări negre care zboară pe cer.

- S-a gândit că asta m-ar reprezenta, spune Codruța Kovesi.

Laura Codruța Kovesi râde la auzul întrebării dacă este atât de temută pe cât se pretinde.

”Codruța Kovesi și-a făcut un renume de cel mai mare dușman al corupției din România.”

- Nu sunt de acord că sunt cea mai temută sau cea mai puternică femeie din țară. Sunt de acord că sunt la conducerea unei instituții foarte puternice, eficiente și serioase, care are un număr de procurori foarte curajoși care combat acest fenomen. Vreau să spun că profesionalismul și corectitudinea de care dăm dovadă sunt cele mai bune arme de care dispunem, spune aceasta.

Codruța Kovesi a fost numită la conducerea DNA în mai 2013 după ce, mai înainte, fusese cel mai tânăr Procuror General al României. Dar șefa DNA este, de asemenea, cunoscută pentru cariera sa de jucătoare profesionistă de baschet. Numirea sa a fost făcută de Președintele în exercițiu la acea vreme, Traian Băsescu. Însă, unul dintre opozanții politici ai acesteia - actualul Prim-ministru, Victor Ponta - a susținut că a fost propunerea sa să i se dea funcția.

Deși ocupă funcția de numai doi ani, Codruța Kovesi și-a făcut un renume de cel mai mare dușman al corupției din România. Câteva ziare și canale TV internaționale sunt pe lista secretarului de presă cu cereri de interviuri. Codruța Kovesi s-a obișnuit cu atacurile constante și criticile acerbe din mass-media din România. Adeseori, din partea celor cercetați de Direcție, subliniază ea. Conform ziarului New York Times, stația de televiziune „Antena 3” a comparat-o chiar și cu Hitler și Stalin. Dar, unul dintre cele mai comune comentarii critice se referă la teoriile conform cărora aceasta ar avea o agendă politică ascunsă.

Pentru cine lucrați dumneavoastră?

- Pentru țara mea. Avem o responsabilitate, iar sarcinile sunt clar definite în legislație și în Constituția României. Lucrăm pentru țară și cetățeni, spune Codruța Kovesi.

"Există câțiva politicieni care nu ne iubesc."

Cum răspundeți acuzațiilor că aveți o agendă politică?

- Noi nu cercetăm documente politice. Dar, dacă persoanele pe care le anchetăm au o poziție specială, este interesant pentru noi. Suntem interesați de aceia care au o poziție de conducere sau care sunt reprezentanți de seamă ai unei instituții. Dacă sunt numai politicieni, atunci nu este interesant. Am anchetat politicieni din toate partidele, atât din partidele de la guvernare, cât și din opoziție. Așadar, indiferent de averea, poziția, valorile politice ale acestora...dacă infracțiunile s-au produs în sfera noastră de jurisdicție, atunci noi le investigăm.

Aveți în vedere o carieră politică proprie?

- Nu. Am comentat, deja, acest lucru. Au existat zvonuri conform cărora intenționez să devin Președintele României. Nu, acest lucru nu se regăsește în agenda mea. Nu doresc aceasta. Când termin aici, doresc să continuu munca în domeniul juridic.

Aveți mulți dușmani?

- Nu știu. Există câțiva politicieni care nu ne iubesc. Este cât se poate de clar. Dar nu are importanță, deoarece noi primim aprecierea și sprijinul general al cetățenilor români. 66 la sută din populație se bazează pe noi și acesta este cel mai mare procentaj pentru o instituție, cu excepția Bisericii și Armatei.

Este o activitate periculoasă?

- Securitatea de aici, din clădire, este comparabilă cu aceea din alte instituții. Este adevărat, trebuie să beneficiem de protecție fizică, există martori a căror identitate trebuie protejată și există medieri la care participă persoane care pot deveni violente.

Procurorul șef vorbește cu mândrie despre rezultatele pe care, împreună cu procurorii săi, le-a obținut în ultimii ani. Dar, deși gradul de corupție din România a scăzut, există încă, într-o foarte mare măsură, ca parte a culturii puterii în țară. Laura Codruța Kovesi dă din cap și spune că este de neînțeles cum unii conducători cred că pot scăpa, în continuare, luând mită.

- Nu punem bețe în roatele carierei lor. Ei își distrug propria carieră comițând aceste infracțiuni, spune Codruța Kovesi.

Există câțiva potentați care sunt anchetați în prezent și care pot fi arestați curând?

- Da, desigur.

Cine este la rând?

- Înțelegeți că nu vă pot spune.

România a fost criticată pentru că fondurile UE nu ajung la cei care au nevoie de ele, ca de exemplu, la cei care suferă din cauza sărăciei. E ceva care vă înfurie?

- Ca șef al unei instituții legislative, nu pot gândi cu sufletul. Trebuie să fiu neutră și echilibrată. Infracțiunile comise și care includ fonduri UE sunt acum în vizorul nostru și sunt o chestiune prioritară pentru DNA. Numărul anchetelor care privesc aceste cazuri a crescut.

Dacă România nu intra în UE, ar fi fost corupția la fel de răspândită?

- Sunt convinsă.

Procurorul-șef spune că nu este un lucru neobișnuit ca potentații care au fost anchetați să facă vizite spontane pentru a încerca să se apere. Unul dintre ultimii politicieni de top care au fost urmăriți de DNA a venit, pe neașteptate, cu o zi înainte de interviul nostru. Acesta dorea să înmâneze un document și să vorbească cu procurorul de caz, dar a fost refuzat.

Suspectul care a trebuit să se întoarcă din drum era Prim-ministrul țării.

Ovidiu Oanta, reporter de la canalul de televiziune Pro-TV, a stat de pază ani de zile în afara Agenției Anti-corupție în căutare de știri. Fotograf: Sven Lindwall

Conform ziarului „New York Times”, Victor Ponta, 43 de ani, Prim-ministrul țării până în noiembrie anul acesta, - a afirmat în interviuri că el a propus-o pe Laura Codruța Kovesi pentru postul de conducere a DNA. Pe la începutul anului, a făcut, el însuși, obiectul uneia din anchetele ei. Conform acuzațiilor DNA, care i-au fost prezentate formal în septembrie, Victor Ponta s-ar face vinovat de fals, spălare de bani și complicitate la evaziune fiscală în anii 2007 și 2008, când lucra ca avocat. Președintele Klaus Johannis i-a cerut, după aceasta, demisia și a afirmat că acuzațiile împotriva lui Ponta pot dăuna imaginii României.

- Părerea mea este că situația devine din ce în ce mai problematică pentru Prim-ministru, Guvern și Partidul Social Democrat. Dar trebuie să admitem că reputația României este mult mai mult afectată, a spus Președintele într-o declarație, în septembrie, conform agentiei de știri „Reuters” .

Dar acuzația a dus numai la renunțarea de către Ponta la postul de lider de partid al Social Democraților. Acesta nu a vrut să demisioneze din postul de Prim-ministru.

Fosta ministră de la Ministerul Tineretului și Sportului ,Monica Iacob Ridzi, 38, a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz de putere.
Fostul ministru de la Ministerul Transporturilor Miron Mitrea, 59, a fost condamnat în februarie la doi ani de închisoare pentru luare de mită.

"Singura problemă a României este obsesia unui procuror total neprofesionist de a se afirma în carieră, inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani", a scris Ponta pe pagina sa de Facebook în legătură cu oficializarea acuzației.

Pe 4 noiembrie, anul acesta, perioada sa la putere a luat sfârșit pentru Ponta. Acesta a fost nevoit să demisioneze și să atragă, după sine, căderea guvernului, după un incendiu la un club de noapte din București, care a ucis 60 de persoane.

Oamenii au ieșit în stradă și au protestat împotriva faptului că guvernul nu a fost capabil să mențină securitatea. Dar furia a fost și la adresa acuzațiilor de corupție.

- Sper ca demisia guvernului să-i satisfacă pe cei ce au ieșit în stradă, a spus Ponta ulterior.

Ponta a devenit cel dintâi Prim-ministru în exercițiu al țării care este acuzat și trimis în judecată. Acesta a afirmat că în spatele anchetei se află motivații politice - aceeași explicație ca aceea dată de mentorul său politic și predecesorul de pe post.

A supraviețuit tentativei de suicid și a fost dus la spital.

Adrian Năstase, 65 de ani, Prim-ministru al țării între 2000 și 2004, a fost acuzat după dispariția a aproximativ 15 milioane de coroane din bugetul de stat și folosirea acestora pentru finanțarea campaniei sale electorale prezidențiale. Acesta a fost condamnat în 2012 la doi ani de închisoare și a fost, la vremea respectivă, politicianul cu cel mai înalt rang condamnat pentru corupție de la căderea comunismului în 1989.

După proclamarea hotărârii, când poliția a venit să-l ducă de acasă la închisoare, s-a produs o adevărată dramă. Fostul politician de top a încercat să se împuște în gât după ce s-ar fi dus într-o cameră să aleagă câteva cărți pe care să le ia cu el. A supraviețuit tentativei de suicid și a fost dus la spital.

Când Expressen a ajuns la Năstase, la aproape trei ani după tentativa de suicid, acesta ne-a spus:

- Nu am niciun interes să mai vorbesc despre aceasta. Sper că putem vorbi despre altceva.

În zilele în care Expressen se afla la Înalta Curte de Casație si Justiție din Bucuresti judecătorul a reușit să judece mai multe cazuri cu suspecți de corupție. Fostul politician Viorel Hrebenciuc este doar unul dintre aceștia. Fotograf: Sven Lindwall

Năstase a fost eliberat încă din martie 2013 și a scris atunci pe blogul său că s-a bucurat să se reîntoarcă la prieteni și la familia sa. Traiul în libertate a fost, totuși, scurt. În 2014, acesta a fost din nou condamnat la închisoare - între altele, pentru luare de mită și șantaj.

Astăzi, este din nou liber și spune:

- Am pierdut atâția ani pentru a fi nevoie să mă mai justific. Am realizat și multe lucruri importante, ca de exemplu ceea ce am făcut împreună cu Göran Persson pentru a reduce datoria României către Suedia. Apoi, a început aceasta, în urmă cu zece ani. Este o vânătoare de vrăjitoare. S-a creat o atmosferă care a avut efecte foarte negative pentru mine și chiar pentru societate. Dar acum, cred că timpul a trecut și nu doresc deloc să-mi mai amintesc de acest lucru, spune el înainte de încheierea conversației.

"Noroc că DNA nu are un muzeu al figurilor de ceară ale tuturor suspecților."

În perioada în care ne aflăm la Curtea Supremă din București, judecătorii ajung să judece mai mulți suspecți de corupție. Fostul politician de top Viorel Hrebenciuc nu este singura vedetă politică de pe banca acuzaților.

Unul dintre primii care ajung la tribunal în dimineața următoare este fostul Ministru de Interne al țării - Cristian David, 47 de ani. Chiar și el trece pe lângă presă fără a spune nimic, trece repede de controlul de securitate și se ascunde departe, în sala de judecată. Înaintea judecătorului statutul său de vedetă nu are nicio importanță, iar judecătorul îi solicită actul de identitate.

Fostul prim-ministru al Romaniei, Adrian Nastase, este unul dintre politicienii de rangul cel mai înalt din România care, până în present, a fost condamnat pentru corupție. Aici a fost primit de către ministrul de stat suedez Göran Persson, în Stockholm 2003. Fotograf: TT

Fostul Ministru de Interne este suspectat de a fi primit 500.000 de euro pentru a-și folosi influența în legătură cu retrocedarea a 15 hectare de pădure în orașul Buzău. DNA își bazează, în parte, dovezile pe informații de la serviciile secrete, lucru evidențiat de propunerea înaintată tribunalului. În timpul audierilor preliminare, avocatul lui Cristian atacă dovezile și afirmă că nu este clar că fostul ministru a cerut, de fapt, banii. Banii lichizi ar fi fost lăsați într-un plic la locul său de muncă, precum și într-o servietă plină cu bani.

- Noroc că DNA nu are un muzeu al figurilor de ceară ale tuturor suspecților. Deoarece, atunci, oamenii ar veni și ar privi la aceste persoane fără a fi conștienți că sunt înșelați de DNA, spune avocatul său, Cristi Durgheu, în instantă.

Studentii Maria Jacob, 18, și Miruna Radocic, 19, au participat la protestele împotriva guvernului: ”Există multe probleme în țara noastră”. Fotograf: Daniel Kindstrand

Afară din biroul Laurei Codruța Kovesi, unul dinte asistenții ei îi înmânează un document care conține cifre. Este o compilație a anchetelor de corupție din ultimul an. Acolo este scris că 167 de cazuri, cu un total de 631 de acuzați, au trecut prin tribunal în primele șase luni ale anului. Printre suspecți sunt șapte parlamentari, câțiva foști miniștri, cinci judecători și un Procuror-șef.

Șefa Direcției Anticorupție este departe de a-și fi încheiat misiunea - curățarea coridoarelor puterii.

- Sunt foarte convinsă că încă nu am ajuns la capătul drumului, spune Codruța Kovesi și adaugă:

- Dar sunt sigură că există corupție în toate țările. Corupția există peste tot. Nu numai în România.

Surse: BBC, The Economist, Romania Journal, Antena 3, Romania Insider, New York Times, Reuters.