Din România la Strängnäs: O poveste despre cerșetori, salariile de mizerie și suedezii naivi


CROVU-STRÄNGNÄS

Au plecat la cerșit și au primit muncă la negru cu salarii de sclavi - organizat de suedezi în Sörmland. Cum de s-a întâmplat așa?

Povestea este dezvăluită din întâmplare. Conducem prin satele românești, când dăm cu ochii de un Ford Galaxy cu număr de înmatriculare suedez, într-o curte.

– Suedia, da! Am venit acasă de o săptămână!

Cristina și bărbatul ei au fost în Strängnäs și Mariefred.

Mama a patru copii, Cristina Găman, 33 de ani, deschide poarta roșie din lemn și ne invită în casă. Pe aragaz gătește doi pești. Dormitorul și sufrageria sunt comode, decorate cu covoare și șervete. Există frigider și cablu TV. Apă este afară, dar nu și înăuntru.

Cristina și bărbatul ei au fost în Strängnäs și Mariefred. Au condus până acasă, în satul Crovu, Fordul cumpărat în Suedia cu 5.000 de coroane.

Fiicele, Cătălina, 9 ani, și Sara, 13 ani, împăturesc haine pe podea, lângă sobă. Bebelușul Daria, 2 ani, se leagănă pe picioarele scurte, printre grămezile de lucruri.

Cristina povestește că bărbatul său, Marian Găman, 36 de ani, și fiul, Daniel, 14 ani, sunt plecați la muncă. Lucrează cu ziua, prin sat. Azi, taie lemne.

Ne face să ne întrebăm: De ce au plecat la cerșit în Suedia, dacă au casă și slujbe aici?

Cristina nu se supără, ci ne explică cum văd ei realitatea.

Marian a fost înainte angajat cu normă întreagă la o fabrică din Crovu, dar aceasta s-a închis când criza economică a afectat România. De atunci a fost mai greu să-și găsească de lucru, iar salariile au scăzut.

Cristina Găman cu copilul cel mai mic Daria. Familia locuiește într-o casă simplă dar locuibilă.
  • Cristina Găman cu copilul cel mai mic Daria. Familia locuiește într-o casă simplă dar locuibilă.
  • În Stregnäs Cristina Găman lucra acasă la particulari timp de o oră sau trei ore la sfârșit de săptămână. Câstiga 70–75 de coroane pe oră, câteodată chiar mai puțin.

După ce Marian și-a pierdut locul de muncă, au împrumutat bani de la bancă - un împrumut care s-a ridicat la 56.000 de coroane, deoarece nu au plătit rata dobânzii timp de câțiva ani. Cristina nu crede că statutul lor economic este prost din cauză că sunt rudari – o minoritate ai cărei membri, asemenea romilor, au fost robi ai mănăstirilor și în gospodăriile oamenilor până la mijlocul secolului al XIX-lea, și sunt numiți romi din greșeală – ci din cauza șomajului:

– Nu este vorba de discriminare, este la fel pentru toți cei care locuiesc aici. Nici românii nu au locuri de muncă, spune ea referindu-se la etnicii români.

Dacă Daniel muncește în loc să meargă la școală, asta nu constituie un minus în veniturile gospodăriei, ci un plus.

O diferență pe care Cristina o menționează este aceea că etnicii români au terenuri într-o mai mare măsură, moștenite de la o generație la alta, ceea ce poate să le aducă un venit cât de mic. Mulți rudari și romi adulți sunt, și din cauza trecutului lor, analfabeți și, de aceea, le este mai greu să concureze pe piața muncii.

Dar cel mai bogat om din sat este un rom, un bărbat care are o afacere în domeniul construcțiilor, și locuiește mai departe, în josul străzii, într-o casă kitsch cu o poartă argintie strălucitoare și are o mașină la fel de strălucitoare. Toți visează la așa ceva, spune băiatul de 14 ani, Daniel, când vine acasă cu tatăl său, Marian. O casă și o mașină frumoasă.

Daniel a abandonat școala în urmă cu doi ani. Părinții nu s-au gândit că și-ar permite să-l lase să continue. În România școala este gratuită pentru toată lumea, dar costă să cumperi cărți și creioane – iar dacă Daniel muncește în loc să meargă la școală, asta nu constituie un minus în veniturile gospodăriei, ci un plus.

Cătălina 9 ani, își dorește haine și gadget-uri ca orice copil suedez. Fotograf: Christoffer Hjalmarsson

A-ți schimba viața prin educație durează mult timp și poate fi mai nesigur decât să câștigi bani ici și colo, ceea ce familia îndatorată a considerat că este o necesitate.

În ciuda explicațiilor, nu putem să nu întrebăm:

V-ați permis să cumpărați un automobil de 5.000 de coroane, dar nu vă permiteți să vă lăsați fiul la școală?

– Da, confirmă Cristina Găman.

Surorile Cătălina și Sara merg la școală aici, în Crovu. Ne fac poze cu smartphone-urile lor – Iphone și Samsung. Exact ca adolescenții suedezi, vor și ele haine și gadgeturi.

Când soții Găman au plecat în Suedia, copiii au fost lăsați singuri, sub supravegherea bunicii, care locuiește în aceeași curte, dar cu care familia este în conflict. Atât bunica, cât și bunicul sunt alcoolici. Mulți copii lăsați singuri când părinții pleacă în străinătate abandonează școala și simt un gol, care îi poate conduce la un comportament distructiv.

Salariul mediu în România este de 3.880 de coroane după impozitare.

Cristina și Marian vor, din cauza acestei situații, să se mute definitiv împreună cu copiii. Aceasta a fost una dintre motivațiile care i-a făcut să caute de muncă afară, pentru a încerca să-și îmbunătățească situația financiară.

Marian a plecat primul. A auzit că alții au plecat să câștige bani în Suedia. Rudele sale au fost în Mariefred și au câștigat din cerșit 300–400 de coroane pe zi. Dacă cerșeai șase zile pe săptămână, se făceau 7.200 – 9.600 de coroane net pe lună.  

– Nu putem câștiga atât de mult muncind aici, spune Cristina.

Salariul mediu în România este de 3.880 de coroane după impozitare.

Suedia a apărut ca o alternativă promițătoare.

Familia Găman plătește 215 coroane pe lună pentru energie și 43 de coroane pentru cablu TV. Casa este proprietatea lor, deci nu plătesc chirie, dar trebuie să plătească rate pentru împrumut și să cumpere mâncare, haine și rechizite pentru copii, precum și lemne pentru iarnă. În mod ideal, familia dorește să câștige circa 4.000 de coroane pe lună. Iarna este și mai dificil, deoarece se găsește mai greu de lucru cu ziua.

După o iarnă săracă anul trecut, când familia a trăit din mici servicii și din alocația copiilor, Suedia a apărut ca o alternativă promițătoare. Pentru a-și permite călătoria cu autobuzul către țara nordică, familia a împrumutat bani de la o rudă care era deja acolo.

Marian Găman este unul dintre acei români care au reușit să primească muncă. Dar, deși a muncit normă întreagă a primit un salariu modest. Fotograf: Privat

În martie 2015, Marian Găman a ajuns în Strängnäs. Mulți oameni din Crovu erau în orășelul din Sörmland și nu existau locuri libere pentru cerșit.

– Nu îndrăznește nimeni să ia locul cuiva care este de mult timp acolo. Am auzit că în alte orașe suedeze cerșetorii îi plătesc pe români pentru locuri, dar în Strängnäs și Mariefred era vorba despre a găsi un loc, povestește Cristina.

Marian a stat pe o stradă, când a apărut o femeie și i-a spus:

– Vino, nu sta afară să îngheți.

Femeia se numea Angelica Andersson și gătea pentru o ”sectă religioasă”.

Așa a început totul pentru Marian. Dar lucrurile în care a fost implicat el începuseră cu câteva luni mai înainte.

”Secta”, cum o numesc Cristina și Marian, s-a dovedit a fi Biserica Penticostală din Strängnäs. În iarna lui 2014, pastorul penticostal Fredrik Olsson i-a invitat pe cei interesați la o întâlnire pentru a discuta despre ceea ce ar trebui făcut cu cerșetorii care au sosit în oraș.

S-a ajuns la concluzia că problema ar trebui rezolvată în timpul lunilor sezonului rece.

– Am propus să le dăm cheia bisericii. Au izbucnit aplauze spontane, spune Fredrik Olsson.

Dar acest lucru nu era necondiționat:

– Am făcut presiuni pentru schimbare. Am spus că nu dorim să cerșiți, ci că trebuie să lucrați pentru a locui aici.

Sunt mulți de felul acesta în România, una dintre cele mai corupte țari din UE.

Unul din cele câteva proiecte în desfășurare era cioplirea de polonice și cuști pentru păsări. Producția avea loc în ianuarie și produsele se vindeau în principal din ianuarie până în aprilie, pe Facebook. Veniturile din această activitate s-au ridicat rapid la 1.500 de coroane de persoană lunar.

Biserica Penticostală i-a verificat, de asemenea, pe cei care veniseră la cerșit, înregistrându-i pe străzi și întrebând apoi autoritățile sociale din Crovu despre nevoile acestora. Un registrator face în continuare aceasta cu cei nou-veniți.

– Există o limită, nu putem ajuta pe toată lumea, spune Fredrik Olsson.

Răspunsul autorităților a fost că toți cei care cerșiseră depindeau de ajutorul financiar de la serviciile sociale. Sunt mulți de felul acesta în România, una dintre cele mai corupte țari din UE (Perceptions index 2014). Conform unui raport publicat în primăvara anului 2015 de organizația de întrajutorare Caritas, numărul de persoane care riscă să trăiască în condiții de sărăcie sau excludere socială este de 40 de procente – în total, opt milioane de români.

Doisprezece români care au venit în Strängnäs să cerșească au primit sarcina să vîndă artizanat din Tanzania. Li s-a promis 10 000 de coroane pentru mai puțin de douvă luni, dar lucrurile nu au stat chiar așa. Fotograf: Privat

Membră a parohiei Bisericii Penticostale, Ingela Almqvist, care conduce un proiect de misionariat în Tanzania și este șef de hotel în orașul safari Arusha, a adus doisprezece români să muncească.

Românii au fost convinși să continue aceasta după ce au fost înșelați că ar câștiga 10.000 de coroane de persoană în mai puțin de două luni.

Trebuia ca aceștia să stea în fața unor magazine precum Coop și să vândă coliere și genți din material textil făcute de femeile masai din Tanzania. Conform lui Marian, li se promiseseră 20% din vânzare. 80 de procente trebuiau să ajungă la femeile masai.

Românii au fost convinși să continue aceasta după ce au fost înșelați că ar câștiga 10.000 de coroane de persoană în mai puțin de două luni.

Marian a lucrat șase zile pe săptămână, între cinci și opt ore pe zi, în funcție de vreme. Produsele erau greu de vândut și a început să se gândească la câți bani ar fi trebuit să primească la final.

După câteva săptămâni, cinci dintre ei au renunțat, deoarece nu au mai îndrăznit să meargă și să aștepte o plată nesigură – aveau nevoie de bani pentru traiul zilnic și pentru a trimite la copii, acasă în România.

Cam în aceeași perioadă a ajuns Cristina Găman în Strängnäs. Un suedez i-a plătit biletul de avion.

Românii nu puteau să-și stabilească deloc salariile proprii.

– Am venit în Suedia tot pentru a vinde articole artizanale din Tanzania, spune ea.

În total, Marian a lucrat șase săptămâni la vânzare, iar Cristina patru.

– N-am primit nici măcar o coroană, afirmă Marian.

Cristina se încruntă:

– N-am primit niciun salariu, nu știm câți bani s-au strâns și ce a făcut Ingela cu ei.

Când au intrat în proiect, soții Găman au primit dreptul de a locui într-o rulotă, în grădina Ingelei Almqvist, împreună cu câteva rude din Crovu. Cu gândul la cât spațiu au în casa lor, ne întrebăm cum le-a fost acolo.

– A fost un trai cu adevărat greu în Suedia, primeam doar o masă pe zi, în rest mâncam din resturile aruncate seara în spatele magazinului Coop, mâncarea din buticuri era mult prea scumpă pentru noi, spune Cristina.

Pe lângă vânzarea obiectelor din Tanzania, românii trebuiau să presteze servicii de menaj pentru comunitatea locală – curățenie, reparații în grădini, lucrări de renovare, vopsire, curățenie generală înaintea mutării.

Cristina a lucrat în casele oamenilor una până la trei ore pe zi, în weekenduri, și câștiga în jur de 70-75 de coroane pe oră. Uneori primea și mai puțin:

– O femeie mi-a plătit 100 de coroane pentru trei ore.

Românii nu puteau să-și stabilească deloc salariile proprii.

– Ingela a spus că trebuie să avem un cont comun, asta nu ne-a plăcut, spune Marian.

”Mi s-a spus să îmi împart salariul cu alți cinci, care abia dacă au muncit ceva.”

În primăvară, Marian a primit o slujbă de tinichigiu la un fierar pe nume Ulf Haake. A muncit în fiecare zi, timp de două săptămâni, și a câștigat 4.800 de coroane - dar a putut păstra numai 800 de coroane.

Cum de a fost posibil să primești numai 800 de coroane pentru două săptămâni de muncă?

– Mi s-a spus să îmi împart salariul cu alți cinci, care abia dacă au muncit ceva. Numai doi dintre ei au lucrat în grădină pentru două zile.

Ulf Haake laudă profesionalismul lui Marian și înțelege că acesta a fost dezamăgit că banii săi au fost împărțiți, dar Ulf nu a făcut aceasta, ci Ingela Almqvist.

În total, pentru toată munca depusă în martie și aprilie, Marian și Cristina au primit împreună 4.000 de coroane. Chiar dacă socotim un pic, tot este mai puțin decât dacă ar fi cerșit.

Marian își caută cuvintele, când îl întrebăm cum s-a simțit după toate acestea. În final, spune:

– Nu m-am simțit bine, nu mi-a plăcut deloc. Am făcut aproape toată munca, știu puțină engleză și am cunoștințe profesionale. Eram singurul care se trezea la ora cinci dimineața.

Pastorul Fredrik Olsson spune că fiecare român a primit 20.000 de coroane pentru zece săptămâni muncind pentru Ingela Almqvist și făcând și alte activități în plus. Acesta afirmă că pentru vânzarea produselor din Tanzania comisionul era de 40 de procente.

Ingela Almqvist însăși susține că acest comision era de 25 de procente.

Conform românilor, comisionul era între 10 și 20 la sută. Patru dintre ei spun că nu au primit nicio plată pentru vânzarea articolelor de artizanat din Tanzania. Toți simt că au fost exploatați.

Chiar și atunci când au prestat servicii de menaj, s-a întâmplat ca românii să fie exploatați. Recomandarea era să se plătească 75 de coroane pe oră, dar persoana să fie ”plătită conform muncii și capacităților”. Un român mărturisește că a muncit șase zile, de dimineață până seara, la dezafectări și a primit 30 de coroane, un pachet de țigări și puțină mâncare.

”Pentru că Biserica Penticostală nu dorește ca eu să spun adevărul despre salariile românilor ziarului Expressen.”

Versiunea românilor este confirmată de Angelika Andersson care, în principiu, a gătit zilnic pentru aceștia la bucătăria Bisericii Penticostale și în propria ei casă. Când a observat că nu li se va plăti salariul cu care au fost înșelați, a renunțat să mai mai vorbească despre proiectul Tanzania.

– Cred că au fost exploatați. Nu a fost cinstit să primească 10.000 de coroane fiecare, când au vândut de 500-600 de coroane pe zi. Apoi am dat înapoi, deoarece am o relație bună cu toți românii și nu voiam să fiu implicată când le va plăti salariul, spune Angelica Andersson, care nu este membru al Bisericii Penticostale.

Ea spune și că românii nu știau ce este un procent. Într-o zi, a scos o bancnotă de o sută de coroane și a explicat câte persoane o pot împărți. Apoi au înțeles că nu vor primi niciodată ceea ce au perceput că li s-a promis.

Acum, Angelica Andersson nu mai are voie să gătească la biserică, în orele primite pentru compensarea activității de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă. Izbucnește:

– Am fost dată afară de la muncă.

De ce?

– Pentru că Biserica Penticostală nu dorește ca eu să spun adevărul despre salariile românilor ziarului Expressen.

Pastorul Fredrik Olsson confirmă că a sunat-o pe Angelica și i-a spus să nu răspândească o imagine ”care prezintă biserica în rol de stăpână de sclavi”.

– Noi deschidem biserica noastră pentru voluntarii care doresc să gătească. Ea este unul dintre voluntari ... nu câștigăm nimic din asta. Dorim să facem asta pentru că suntem creștini și credem că trebuie să-i ajutăm pe semenii noștri. Dacă situația este prezentată ca o exploatare, atunci nu cred că oamenii din Strängnäs vor mai veni cu mâncare la biserica noastră. Romii sunt cei afectați.

Fredrik Olsson admite că Ingela Almqvist pare să fi interpretat greșit cât de bine se vor vinde articolele de artizanat, dar o apără:

– Ingela este membru al bisericii noastre. O susținem și credem că este foarte bine ce face.

Când îl întrebăm pe pastor cum vede faptul că Biserica Penticostală le-a spus românilor că vor lucra pentru aceasta pentru a primi adăpost și apoi i-a pus să muncească la negru, acesta răspunde răspicat:

– Nu puteți să faceți o asemenea asociere. Și nu a existat muncă la negru.

Localnicilor li s-a spus că pot angaja un o persoană privată pentru maxim 999 de coroane pe an, fără a declara aceasta. Apoi, că soția poate angaja până la suma de 999 de coroane maxim, apoi vecinul, și așa mai departe. Acesta este argumentul înaintat de Fredrik în sprijinul ideii că serviciile de menaj sunt legale.

Dar, conform Agenției Suedeze de Administrare Fiscală, regula celor 999 de coroane nu are nimic de-a face cu impozitele și contribuțiile sociale – regula specifică numai faptul că angajatorul nu este obligat să trimită declarații pentru acel nivel al sumei.

Modul în care se vor plăti impozitele și contribuțiile sociale depinde de faptul că angajații plătesc impozitul A sau impozitul SINK, care sunt impozite speciale pe venit pentru cei cu domiciliul în afara țării. Dacă se folosește impozitul SINK, atât impozitul, cât și contribuțiile sociale se vor achita începând cu prima coroană. Dacă o persoană a lucrat în Suedia mai mult de șase luni, cum poate fi cazul câtorva dintre români, este obligată să plătească impozit la fel ca suedezii și să declare.

Următoarea întrebare este cum ar putea românii să plătească impozite și contribuții la asigurările naționale pentru un venit atât de mic precum 75 de coroane pe oră? Nu le-ar rămâne prea mult.

Familia Găman: Cătălina 9 ani; Sara 13 ani; Cristina 33 de ani; Daria 2 ani; Daniel 14 ani și Marian 36 de ani, pe stradă lângă casa lor. Fotograf: Christoffer Hjalmarsson

Johan Ingelskog din Confederația Sindicală Municipală, șef de secție responsabil cu drepturile angajaților și contractele colective, este total împotriva modului în care românii au fost puși să muncească.

– În acest caz, sunt oameni care au vrut să facă ceva din suflet, dar care au deviat complet. Cu siguranță au avut intenții bune, dar atunci când destinatarul nu le percepe ca fiind bune, ci ca fiind tratat rău, atunci nu este în regulă. Faptul că românii sunt exploatați astfel, că este exploatată nevoia lor de ajutor, cred că este dezagreabil.

Acum, aceste persoane nu au deloc drepturi și aceasta devine un caz de concurență anormală.

Acesta face o comparație cu întâmplările de la culesul fructelor de pădure.

– După cum vedem, acesta este un adevărat trafic de locuri de muncă. La culesul fructelor de pădure am reușit să elaborăm și să semnăm un contract colectiv de muncă și am obținut un salariu la nivelul minim de 17.000 de coroane pe lună.

Johan Ingelskog crede, de asemenea, că este vorba despre un dumping al salariului și o degradare a drepturilor lucrătorilor când se recomandă un salariu orar de 75 de coroane.

– Ceea ce este grav este că aceasta împiedică firmele care vor să lucreze cu seriozitate în domeniul serviciilor de menaj, firme care plătesc salarii conform contractelor colective și care plătesc contribuții sociale pentru ca cei care muncesc să beneficieze de dreptul la plata serviciilor de sănătate și a pensiei. Acum, aceste persoane nu au deloc drepturi și aceasta devine un caz de concurență anormală.

Se poate rezolva pe cale legală?

– Da, dacă persoanele ar fi membre ale Confederației Sindicale locale, am putea rezolva situația chiar dacă nu există un contract colectiv, deoarece cei care au o poziție mai solidă trebuie să fie atenți când oferă locuri de muncă unor persoane cu o poziție vulnerabilă.

În ciuda criticilor, Ingela Almqvist apără modelul de lucru.

– Este un mod foarte bun de a ajuta oamenii aflați în nevoie, de a-i ajuta să nu mai cerșească. Nu putem face noi toată munca. Scopul meu nu era să-i fac să rămână în Suedia.

Planul său era ca românii să câștige 10.000 coroane fiecare și apoi să plece acasă. Ingela Almqvist insistă că banii le-ar fi ajuns pentru un an, în ciuda faptului că aceștia sunt numai jumătate din salariul minim stabilit prin lege în România.

În cazul lui Marian și al Cristinei, acesta a corespuns cu aproape zece coroane pe oră.

Mulți suedezi declară același lucru - au crezut că românii aveau nevoie să se implice în ceva care le lipsea când cerșeau și că ar fi plecat apoi acasă. Dar când vorbim cu românii, aflăm că scopul era altul: să câștige bani, să-și ridice nivelul de trai.

Potrivit Ingelei Almqvist, fiecare român a luat cu el, la final, aproximativ 2.500 de coroane acasă, după ce a plătit drumul de întoarcere, ceea ce ea nu crede că este puțin pentru șase săptămâni de muncă. Apoi, ea a luat în considerare salariile tuturor, care s-au împărțit în cadrul grupului, indiferent dacă aceștia au vândut obiecte artizanale sau au lucrat în grădină.

În cazul lui Marian și al Cristinei, acesta a corespuns cu aproape zece coroane pe oră.

Credeți în continuare că soluția colectivă a fost bună?

– Da, cred în continuare că a fost o modalitate bună, deoarece ei au nevoie să învețe să aibă grijă unii de alții.

De ce luați dumneavoastră hotărâri pentru ei?

– Vreau să muncească în echipă, pentru că sunt mai puternici așa. Erau din același sat și la fel de săraci. Dacă aș plăti una sau două persoane cu mai mulți bani, asta nu ar face decât să creeze mai multe probleme.

Ingela Almqvist afirmă că nu ar fi bine dacă Marian ar câștiga un salariu mai mare și ar lua 20.000 de coroane pe lună, de exemplu.

– Dacă se duce acasă și poate câștiga 20.000 de coroane pe lună, cred că nu este atât de ușor să vii acasă când toți ceilalți sunt săraci în continuare și se simt prost. Nu este deloc drept pentru el și nici corect față de ceilalți.

În total, se estimează că sunt 3,7 milioane de români care muncesc în străinătate.

Acest grup de români nu este singurul care pleacă în străinătate pentru a câștiga bani. Dimpotrivă – o mare parte din populația aptă de muncă a României își câștigă traiul în acest mod. În total, se estimează că sunt 3,7 milioane de români care muncesc în străinătate. Lucrează orice, de la personal de curățenie până la doctori, și câștigă mult mai mult decât ar câștiga dacă ar munci acasă.

Marian Găman este descris de mulți ca fiind deștept și independent. În primăvară a primit cod numeric personal suedez pentru a putea munci legal. În mai, Marian și Cristina au mers acasă la Crovu și s-au întors. În iunie, au revenit. În timpul verii, Marian a lucrat două luni pentru Ulf Haake pentru un salariu orar legal de 100 de coroane și a primit în total 14.035 de coroane pe care nu a fost nevoit să-i împartă.

Cu 5.000 de coroane a cumpărat Fordul cel vechi. Benzina necesară pentru a conduce până la Crovu a costat 3.000 de coroane.

Acum, Marian și Cristina stau în camera de zi, la țară în România, și spun că vor să-l trimită pe fiul de 14 ani în Suedia ca să câștige bani, dar știu că poate fi greu deoarece este minor.

Ne întrebăm dacă nu este mai bine ca Marian să meargă să muncească din nou pentru Ulf Haake.

– Ulf este de treabă, îmi e ca un frate. Dar nu, nu vreau să mă întorc, răspunde Marian după o lungă tăcere.

De ce nu?

– Deoarece și în Strängnäs și în Mariefred au proiecte pentru romi. Nu vreau să mă implic în vreun proiect pentru romi. Nu de asta am mers în Suedia.

E cel mai greu să ajuți oamenii. Asta a spus Rickard Klefors, responsabilul cu sprijinul în organizația „De la inimă la inimă”. Vrea să spună că până și strângerea de fonduri private poate fi problematică. A fost exact ce s-a întâmplat cu o strângere de fonduri care s-a făcut la un târg de vechituri din Mariefred - o parte din ceea ce au încercat să facă localnicii.

O femeie care a cerșit în Mariefred a spus că avea nevoie de 15.000 de coroane pentru operația maxilo-facială a fiului ei. Banii puteau fi trimiși în Crovu în martie 2015, când pastorul Fredrik Olsson și Anna Löfving, redactor-șef al ziarului din Mariefred au fost acolo, în vizită.

Totul s-a dovedit mult mai complicat decât se credea. Nu se puteau trimite bani direct unui spital pentru a se rezolva problema - ceea ce Anna Löfving, în naivitatea ei, spune că a crezut. Dorea să poată veni acasă și să povestească tuturor celor din Mariefred că banii au fost folosiți pentru o cauză bună și s-au întors la „De la inimă la inimă” pentru a primi consiliere.

Modelul din Mariefred împotriva cerșetoriei a fost nominalizat la titlul "Realizarea anului în domeniul diversității în 2015".

S-a încheiat înmânarea banilor către responsabilul regional al organizației „De la inimă la inimă” din Crovu, care a contactat un dentist și a aflat că mama supraevaluase costul operației - acesta era de 4.300 de coroane. Suedezii au propus atunci ca restul să fie donat comunei Crovu pentru acoperirea a jumătate din prețul necesar dotării locuințelor a cinci familii cu instalații electrice. Comuna a promis că va suporta cealaltă jumătate. Ulterior, au dat înapoi spunând că nu au buget pentru aceasta.

Chiar și cu dentistul au fost probleme. Ne-a anunțat ultima oară că va efectua operația la negru pentru 2.150 de coroane - adică, banii direct în buzunar, fără nicio garanție. După aceasta, „De la inimă la inimă” nu a reușit să dea de mama băiatului - se crede că aceasta a plecat înapoi în Suedia.

În situația curentă, numai 236 de coroane din cele 15.000 au fost folosite pentru o școală de șoferi, deoarece Anna Löfving a dorit ca un român să-și ia permis de conducere. Nu știa că acesta nu are permis de conducere și îl lăsase să transporte ziare. Și s-a dovedit că nu poate lua permisul deoarece era analfabet și nu a trecut proba teoretică.

Proprietarul ziarului și redactorul-șef Anna Löfving au fost lăudați pentru angajamentul de a-i da cerșetorului un loc de muncă. Ea a fost nominalizată la secțiunea ”Eroi suedezi” a cotidianului Aftonbladet. Modelul din Mariefred împotriva cerșetoriei a fost nominalizat la titlul ”Realizarea anului în domeniul diversității în 2015”.

Vorbim cu Anna Löfving de câteva ore despre toate întâmplările petrecute în Strängnäs și Mariefred. Ea îi numește pe români prietenii ei, spune că a dorit să facă bine și crede că e bine că tot ce s-a întâmplat a fost investigat.

Acum vrea să facă locurile de muncă legale și are planuri să pună bazele unei firme de recrutare – Crovu Creation. Românii vor putea fi angajați în continuare pentru servicii de menaj la ”preț redus”, conform unui anunț care a fost deja publicat în ziarul din Mariefred.

La urma urmei, a existat tot timpul un fel de firmă de recrutare. Un suedez plasează oferta de muncă pe Facebook, o răspândește printre români și are grijă ca aceștia să fie aduși dimineața, în față la Ica. Conturile suedezilor, între alții și al Annei Löfving, au fost folosite uneori pentru a depune salariile românilor. Aceștia nu au primit niciun fluturaș și nicio chitanță.

În ce privește faptul că sindicatele sunt de părere că toți cei din Suedia ar trebui să muncească legal și conform contractului colectiv, Anna spune:

– Este foarte greu să știm cum să ajutăm și să respectăm și reglementările. Este vorba de servicii extrem de simple, curățarea garderobelor și reparații în grădini. Nu există contribuții sociale sau impozite sau altceva asemănător care să se fi plătit pentru acestea. Dacă ar lucra conform unui contract colectiv, cum ar mai putea suedezii să-i angajeze pentru asemenea salarii?

Nu știu să vorbească suedeza, nu știu să citească și să scrie, nu au permis de conducere.

De ce nu merge?

– Parțial, sunt prejudecățile teribile, faptul că oamenii se uită la ei și nu-i cred în stare de ceva. Pe de altă parte, nu știu să vorbească suedeza, nu știu să citească și să scrie, nu au permis de conducere. Poate fi dificil, la început, pentru cei care îi angajează și trebuie să gesticuleze și să traducă și nu sunt nici zugravi și nici oameni de serviciu cu vreo calificare. Este un motiv pentru care nu pot fi plătiți la fel de mult ca un suedez. Apoi, oamenii s-au obișnuit cu aceste 75 de coroane pe oră pe care le-am recomandat.

Acestea sunt lucruri pe care lumea obișnuiește să le spună în România, țară considerată a fi discriminatoare, ca motivație pentru faptul că rudarii și romii români sunt mai prost plătiți decât etnicii români.

Există în ziarul din Mariefred câteva anunțuri conform cărora românii care pot fi angajați ”sunt asigurați și respectă regulile și legile existente”. Este adevărat că sunt asigurați?

– Credeam că sunt asigurați, am presupus că aveau la ei cardurile de asigurare europeană. Ulterior, am înțeles că nu era așa. Dar dacă ai o asigurare a locuinței, apelezi la ea dacă se strică ceva acasă.

Recent, au dezafectat o casă întreagă. Ce se întâmplă dacă cineva cade de pe o scară?

– În Consiliul regional din Sörmland este valabil pentru cetățenii UE ca și pentru noi - se plătesc 100 de coroane dacă este nevoie să meargă la centrul medical, de exemplu.

Dar una este să mergi la centrul medical și alta e să mergi la urgență. Întrebarea este cum vor primi compensații pentru accidente de muncă sau pentru eventualele handicapuri ulterioare, dacă lucrează la negru.

– Da, bună întrebare.

Anna Löfving, promotoarea așa-zisului ” Modelul Mariefred”, se uită la Elena și Nicolai Tudor în timp ce aceștia vând dulceață făcută de ei. Fotograf: Meli Petersson Ellafi

La o lună după ce Marian Găman stătea acasă în sufrageria sa la Crovu și spunea că nu vrea să mai revină în Strängnäs, aflăm că tocmai a făcut-o.

Explică aceasta prin faptul că tatăl său a decedat, mama este bolnavă și că are nevoie de bani. Locuiește în Fordul său Galaxy și încearcă să prindă un loc de muncă de unul singur, în Strängnäs și Mariefred. Mașina este, conform Agenției suedeze a transporturilor, nesupravegheată, radiată și are interdicție de a circula.

Anna Löfving s-a gândit dacă nu cumva jucau rolul mamei bolnave pentru a primi bilete.

Tot grupul care este în Mariefred este format din rude ale lui Marian - patru frați din familia Tudor care îi sunt veri, o femeie din familia Tudor și o cumnată.

Anna Löfving nu pune la îndoială spusele lui Marian, dar relatează că românii au venit de două ori la ea și i-au spus că trebuie să plece urgent acasă, deoarece au mama pe moarte din cauza cancerului. Prima dată le-a plătit biletele de avion, apoi au revenit și au lucrat, iar după un timp au spus același lucru din nou. Apoi, a trebuit să-și plătească singuri drumul spre casă. Anna Löfving s-a gândit dacă nu cumva jucau rolul mamei bolnave pentru a primi bilete din nou și dacă, de fapt, ar fi trebuit să le cumpere încă de prima dată.

Un suedez care a plătit 9.200 de coroane pentru renovarea și asigurarea mașinii lui Marian simte ulterior că poate ar fi fost mai bine dacă cheltuia banii pentru un alt fel de ajutor.

– Foarte mulți au greșit la început, când totul era nou și nu înțelegeam bine, dar poate că mai întâi trebuie să greșim ca să învățăm cum să facem lucrurile corect, spune Anna Löfving.

Singurul plan al lui Marian pentru viitor este să îmbunătățească condițiile de trai ale familiei sale.

Când facem o verificare în Crovu, ni se confirmă faptul că tatăl lui Marian Găman a murit, iar mama sa este în spital. Marian a împrumutat 5.400 de coroane de la un vecin pentru înmormântare. Este unul dintre motivele pentru care Marian s-a întors în Strängnäs.

Singurul plan al lui Marian pentru viitor este să îmbunătățească condițiile de trai ale familiei sale. Se luptă cu mama sa și cu frații pe care trebuie să-i despăgubească pentru a putea trece partea de teren a tatălui pe numele său. Se gândește acum dacă nu este mai bine să lase tot și să se mute în țara nordică. Dar totul este atât de scump acolo. Așa că se întreabă:

– De ce este nevoie pentru a primi ajutor social în Suedia?

Interpret și îndrumător: Madalina Botoran